Herea: ”Am renunțat la 180.000 de euro ca să ajut Rapidul! S-au făcut mari greșeli în trecut!”
22.06.2014, 12:47Ovidiu Herea deplânge situația în care a ajuns fosta sa echipă, Rapid, spune că greșelile manageriale au adus clubul în pragul falimentului, dar speră ca giuleștenii să revină în Liga 1, pentru a reajunge pe linia de plutire din punct de vedere financiar.
Rapid a obținut promovarea în Liga 1 din punct de vedere sportiv, dar acum așteaptă un răspuns și de la TAS, singurul for care va decide în ce eșalon vor evolua giuleștenii în sezonul 2014-2015.
Unul dintre fotbaliștii care și-au pus amprenta pe jocul echipei de lângă Grant în ultimii ani, Ovidiu Herea (29 de ani), legitimat de anul trecut la FC Sion (Elveția), a deplâns, într-un interviu pentru stiridesport.ro, situația în care a ajuns Rapidul, dar i-a și arătat cu degetul pe vinovați.
”S-a greșit foarte mult în trecut, când au fost aduși la echipă foarte mulți fotbaliști cu contracte foarte mari, care jucat câteva meciuri și după șase luni li se rupeau contractele. Normal, acei bani trebuia plătiți și în timp s-au adunat foarte multe datorii. S-a ajuns la momentul când trebuia să tragi linie și de aici au apărut datoriile”, a spus Herea.
Internaționalul român a fost de acord să renunțe la o sumă importantă de bani pentru a-și ajuta fosta echipă.
”Am renunțat la 180.000 de euro, o sumă destul de importantă, bani pe care trebuia să-i încasez de la Rapid”, a mai spus Herea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Grătare pe post de primă la meciuri”
Herea a rememorat și ultima perioadă de la Rapid, cea mai grea de când a jucat el în alb-vișniu.
”Chiar dacă nu eram plătiți, iar clubul era în insolvență, noi am reușit un retur extraordinar. Făceam în fiecare săptămână grătare, care practic erau primele noastre după fiecare meci. Așa reușeam să ne motivăm, să fim uniți”, a conchis Herea.
Etichete: rapid , ovidiu herea , herea rapid , herea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...