Suporterii preiau FC Universitatea Craiova. "Am obţinut acordul lui Mititelu"
29.03.2014, 14:45Suporterii echipei FC Universitatea Craiova au reușit să îl convingă pe Adrian Mititelu să le cedeze acțiunile, după cum anunță Asociația "Știința Suntem Noi", citată de publicația locală oradedolj.ro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sâmbătă, la o zi de la ultimatumul dat lui Mititelu (DETALII AICI), fanii au emis un comunicat potrivit căruia ar fi ajuns la un acord cu omul de afaceri, care a promis să le cedeze clubul în vară, după încheierea actualei stagiuni de campionat. Următorul pas va fi demararea demersurilor juridice.
Susținătorii Craiovei exclud o eventuală fuzionare cu CS Universitatea, echipa municipalității, care urmărește preluarea palmaresului formației încă aflate în posesia lui Adrian Mititelu. Promit o reconstrucție din temelii și au lansat o invitație către toți fanii "Științei", pentru strângerea de fonduri pentru bugetul echipei din sezonul viitor.
Comunicatul Asociației "Știința Suntem Noi":
"Asa cum ne-am propus, noi, membrii Asociatiei “Stiinta Suntem Noi” am relizat astazi probabil cel mai important lucru din istoria FC Universitatea Craiova din ultimii 10 ani. Am obtinut acordul de principiu al lui Adrian Mititelu pentru a prelua destinele echipei incepand cu anul competitional 2014-2015. Urmeaza sa incepem demersurile juridice pentru a pune la punct detaliile acestei tranzactii in cel mai scurt timp.
Precizam ca am fi preferat ca echipa sa continue sa participe in campionatul Diviziei B -seria a II-a dar motive care nu tin de asociatia noastra ne impiedica sa continuam activitatea fotbalistica. Nu dorim sa aruncam cu pietre sau sa cautam vinovati. Vrem sa privim viitorul cu optimism si ne propunem sa reconstruim acest club din temelii. Nu vom fuziona niciodata! Nu vom infiinta o noua echipa. Vom continua traditia si vom cauta sa ne ridicam din punct de vedere sportiv la nivelul asteptarilor suporterilor FC Universitatea Craiova.
In consecinta, toti cei cu suflet alb-albastru, toti cei care simt ceva pentru aceste culori sunt asteptati sa vina alaturi de noi. Demaram in acest moment o campanie de strangere de fonduri pentru a asigura bugetul echipei in sezonul care urmeaza. Vom asigura transparenta 100%. Eventualii sponsori sunt invitati sa ni se alature. Vom oferi conditii speciale de publicitate si expunere maxima alturi de un proiect solid care va revolutiona fotbalul romanesc.
Asa sa ne ajute Dumnezeu ! Forza olteniii !"
Craiova riscă excluderea din campionat
În cazul în care Mititelu își va respecta promisiunea și le va ceda acțiunile fanilor, rămâne de văzut în ce eșalon vor prelua aceștia echipa. FC Universitatea Craiova riscă excluderea din campionat și retrogradarea forțată în Liga a 3-a.
Clubul oltean a cerut să fie scos din Liga a 2-a până în vară, pe motiv că nu își mai poate susține activitatea, însă a depus cererea abia vineri la Federație, care nu a mai apucat să o judece, pentru a lua o decizie în acest sens. Drept urmare, meciul craiovenilor cu UTA, care figurează pe teren propriu, a fost programat pentru duminică, 30 martie, de la ora 16:00.
"Juveții" au deja o partidă la care nu s-au prezentat, cu FC Olt Slatina (1 martie). Dacă vor proceda la fel la încă un meci, vor fi retrogradați forțat în Liga a 3-a, potrivit regulamentelor. Arădenii de la UTA sunt hotărâți să facă deplasarea la Severin, acolo unde a fost programată întâlnirea de duminică.
"Eu am depus astăzi (n.r. vineri, 28 martie) solicitarea de retragere la Comisia de Disciplină, motivele le-a enunţat Adrian Mititelu în cadrul conferinţei de presă, avem număr de înregistrare, iar de acum înainte nu mai este treaba noastră, ci a Federaţiei. Ştiu că domnul Mititelu a spus că echipa va reveni din vară în competiţie, dar eu nu comentez nimic acum pe această temă. Nu ştiu ce va fi până la vară, mai e mult până atunci. Nu ştiu dacă am fost programaţi în această etapă, întrebaţi la FRF. Toată lumea ştie ce se întâmplă cu această echipă, iar FRF-ul ar trebui să ia măsuri, să stea de vorbă cu noi, că tot s-a schimbat conducerea şi prejudiciul e şi aşa foarte mare, şi să găsim o rezolvare, altfel completăm la plângerea penală. Nu ştiu ce trebuie să facă FRF, să convoace Comitetul Executiv, să ia o decizie Comisia de Disciplină, e treaba lor.", a spus avocatul Mircea Moise, potrivit publicației Gazeta de Sud.
Directorul Comisiei de Competiții din cadrul Federației Române de Fotbal, Adrian Rămureanu, a confirmat programarea meciului de la Severin. Arădenii sunt hotărâți să se prezinte duminică la meciul de la Severin, astfel că FC Universitatea Craiova ar putea avea a doua neprezentare din acest sezon.
"Sigur că ne vom prezenta la meci, pentru că nu vrem să pierdem la masa verde. Ei (n.r. cei de la FC Universitatea Craiova) ne-au trimis şi nouă o hârtie în care ne spun că se retrag din campionat. Acea hârtie este şi înregistrată la FRF, dar nu spun că începând cu meciul cu noi. Ei au făcut cererea către Comitetul Executiv, dar dacă acesta nu a ţinut astăzi şedinţa (n.r. vineri, 28 martie)... Nu este nimic oficial de la Comisia de Disciplină, de la FRF, aşa că nu riscăm nimic. Duminică, la ora 15:00, suntem la Severin, echipaţi.", spune administratorul special al arădenilor, Dorin Micşa, potrivit sursei amintite.
Etichete: mititelu craiova , fc universitatea craiova liga 2 , actiuni fc universitatea craiova , suporteri craiova mititelu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...