Rapid - Unirea Slobozia 0-1. Giuleștenii au ratat imens pe final contra singurei echipe care i-a învins de două ori
26.03.2014, 12:57Rapid a făcut un nou pas greșit în lupta pentru promovare, pierzând al doilea meci consecutiv pe teren propriu, 0-1 cu Unirea Slobozia, singura echipă care i-a bătut pe alb-vișinii atât în tur, cât și în retur.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Unicul gol al partidei a fost marcat de Stelian Stan, în minutul 48.
Rapidiștii au avut o primă repriză slabă, în care au pus pericol rar la poarta oaspeților. Alexandru Coman a avut o șansă, la un șut centrare care a traversat careul ialomițenilor, iar Ciolacu a avut și el o semi-ocazie, cu o reluare alături de poartă, din centrul careului. Unirea a fost mai periculoasă, la loviturile de cap semnate de Ivașcă (9) și Hristian (35, 38), dar la pauză s-a intrat la egalitate, 0-0.
Oaspeții au deschis scorul la 3 minute de la reluare, la o greșeală din apărarea alb-vișiniilor. Iacob l-a marcat larg pe Stelian Stan, care a reluat frumos, sub bară, o centrare de pe dreapta. Rapidiștii au alergat după egalare, dar presiunea lor a fost sterilă și materializată prin puține șanse de gol, iar oaspeții au lovit și bara, la șutul lui Macare (75).
Ultimele 10 minute puteau răsturna scorul în favoarea giuleștenilor, dar Daniel Niculae a ratat lovitura de la 11 metri obținută de Martin (85), iar în prelungiri Lukanovic a reluat direct în bara transversală, din doar 3 metri, după o centrare de pe dreapta. Finalul de meci i-a prins tot pe rapidiști în atac, dar portarul Măstăcan a respins în corner o ultimă încercare de egalare din partea giuleștenilor.
Revenind la lovitura de la 11 metri, aceasta trebuia repetată, pentru că Măstăcan a ieșit prea mult din poartă înainte ca Niculae să lovească balonul, amănunt pe care Marius Avram nu l-a sesizat.
Slobozia a depășit Rapidul în clasamentul play-off-ului și a urcat pe locul al doilea. Rapid a terminat meciurile cu echipele clasate pe primele 6 locuri și stă la mâna rezultatelor, putând ajunge chiar și pe locul al cincilea, în cel mai rău caz.
Clasamentul Seriei 1 pentru play-off
1. CSMS Iași - 16 puncte / 9 meciuri
2. Unirea Slobozia - 16 puncte / 9 meciuri
3. Rapid - 15 puncte / 10 meciuri
4. FC Clinceni - 14 puncte / 9 meciuri
5. ACS Berceni - 11 puncte / 8 meciuri
6. SC Bacău - 4 puncte / 9 meciuri
Rezultatele etapei a 22-a din Seria 1 a Ligii a 2-a:
Rapid București - Unirea Slobozia 0-1
Rapid CFR Suceava - FC Clinceni 1-3
Dunărea Galați - CF Brăila 0-1
ACS Berceni - SC Bacău 4-1
Gloria Buzău - Unirea Tărlungeni 2-1
Rezultatele etapei a 19-a din Seria 2 a Ligii a 2-a:
FC Bihor - Satu Mare 0-1
Gloria Bistrița - FC Universitatea Craiova 3-0
Mioveni - Metalul Reșița 1-0
CSM Râmnicu Vâlcea - ASA Târgu Mureș 1-0
FC Olt Slatina - CS Universitatea Craiova 0-1
UTA - Minerul Motru 1-1
LIVE TEXT
Min. 90+3: Fluier final. Rapid - Unirea Slobozia 0-1
Min. 90+3: O nouă șansă de gol pentru Slobozia! Portarul Măstăcan respinge în corner o reluare din scurt, în urma unei centrări de pe dreapta
Min. 90+1: Bară pentru Rapid! Darko Lukanovic trimite în bara transversală, din doar trei metri, după o centrare de pe dreapta
Min. 85: Ratare! Daniel Niculae a tras în stânga portarului, dar Măstăcan a ghicit colțul, a plonjat și a respins
Min. 84: Penalty pentru Rapid! Mădălin Martin este faultat în careul Sloboziei și Marius Avram arată fără dubii punctul cu var
Min. 82: Cartonaș galben pentru Claudiu Herea, pentru un fault în careul advers
Min. 81: Ocazie pentru Rapid! Lukanovic a fost la un pas să împingă mingea în plasă din interiorul careului de 6 metri, dar un fundaș advers i-a respins-o din gheată, trimițând-o înalt. Nici Lukanovic și nici Săndulescu nu au putut relua cu capul, când mingea a revenit.
Min. 77: Schimbare la Unirea Slobozia: iese Boiat și intră Marius Jianu
Min. 75: Bară pentru Slobozia! Macare a plecat pe contraatac, s-a descotorosit de Nicolae Vasile, a pătruns în careu și a șutat la colțul scurt, pe lângă portarul Drăghia, dar mingea a izbit bara și a ieșit în aut de poartă
Min. 73: Încă o șansă de gol pentru Rapid! Alexandru Coman a prins la 30 de metri o minge respinsă de apărarea oaspeților, a preluat și a șutat frumos, dar portarul Măstăcan a reușit să respingă în corner
Min. 67: Ocazie imensă pentru Rapid! Mădălin Martin a urcat superb pe dreapta, a driblat doi adversari și a pătruns în careu, apoi a șutat direct către poartă, cu stângul, dar a trimis peste. Mijlocașul avea și șansa unei pase către Niculae, aflat în mijlocul suprafeței de pedeapsă, însă a referat să tragă, la cea mai mare ocazie a alb-vișiniilor
Min. 61: Acțiune bună a rapidiștilor pe flancul stâng, dar atacanții nu reușesc să fructifice centrarea trimisă de Nicolae Vasile, din alergare
Min. 58: Cartonaș galben pentru Alexandru Coman, din cauza unui fault comis în tușă, în flancul drept al apărării giuleștene
Min. 57: Ultima schimbare la Rapid: iese Andrei Ciolacu și intră Darko Lukanovic
Min. 50: Încă o șansă de gol pentru oaspeți! Ibrian urcă pe dreapta, pătrunde în careu și șutează, dar trimite peste poarta lui Drăghia
Min. 48: GOOOOL Unirea Slobozia! Oaspeții deschid scorul după o nouă greșeală în apărarea alb-vișiniilor. Stelian Stan a punctat de lângă Alexandru Iacob, care nu a reușit să îl marcheze destul de strâns, la o centrare pe jos, de pe dreapta
Min. 46: Începutul reprizei secunde
Min. 45: Pauză în Giulești, acolo unde Rapid și Unirea Slobozia se află la egalitate, scor 0-0
Min. 41: Două schimbări la Rapid: ies Marian Stoica și Florin Călin, înlocuiți de Nicolae Vasile și Mădălin Martin
Min. 38: Faza se mută imediat la cealaltă poartă, unde Ciolacu primește în zona punctului de la 11 metri, dar nu poate trimite convingător spre poarta lui Măstăcan
Min. 38: Încă o ocazie pentru Unirea Slobozia! Deschiderea scorului se amână doar din cauză că oaspeții au ratat o lovitură de cap din 6 metri, la capătul unei centrări de pe stânga
Min. 35: Oaspeții, din nou aproape de gol! Hristian reia cu capul o centrare venită dintr-un corner de pe dreapta, dar trimite alături de poartă
Min. 30: Minge trimisă de ialomițeni peste poarta Rapidului, dintr-o lovitură liberă de pe dreapta, similară cu cea din care a venit centrarea din care s-a născut cea mai mare ocazie de până acum
Min. 28: Slobozia hărțuiește apărarea giuleșteană prin acțiuni purtate mai mult pe dreapta, însă fie portarul Drăghia, fie fundașii centrali, reușesc să rezolve centrările trimise în careul giuleștenilor
Min. 24: Tînc încearcă un voleu spectaculos, din mijlocul careului, după o recentrare cu capul în urma fazei fixe, dar ratează execuția și portarul oaspeților prinde fără probleme balonul trimis înalt de fundașul central al alb-vișiniilor
Min. 22: Daniel Niculae șutează puternic, dintr-o lovitură liberă de la peste 25 de metri, dar trimite mult prea înalt și alături de poartă
Min. 18: Ciolacu încearcă un șut de la mare distanță, din unghi, dar trage prea slab și mingea iese în aut de poartă
Min. 17: Din nou pericol în careul giuleștenilor, la o lovitură de cap ratată de Emil Nanu, din centrul careului. Atacantul Unirii a fost foarte bine blocat de apărătorii adverși
Min. 13: Șansă de gol și pentru Rapid! Daniel Niculae a inițiat un contraatac giuleștean și l-a deschis bine pe Coman, în dreapta. Acesta a trimis un șut-centrare către colțul lung, dar mingea a ocolit cu puțin spațiul porții ialomițene și oaspeții repun din colțul careului mic
Min. 9: Ocazie mare pentru Unirea Slobozia! Ivașcă a reluat periculos cu capul, la capătul unei centrări dintr-o lovitură liberă de pe dreapta, dar mingea a trecut la mică distanță de stâlpul drept al porții lui Drăghia
Min. 6: Joc echilibrat în aceste prime minute
Min. 4: Rapidiștii au o primă fază importantă în careul ialomițenilor, dar Ciolacu este semnalizat în ofsaid
Min. 1: Fluier de start al meciului dintre Rapid București și Unirea Slobozia, din etapa a 22-a Seriei 1 din Liga a 2-a. Daniel Niculae este căpitanul Rapidului, în absența lui Daniel Pancu - accidentat și a lui Voicu - suspendat
Circa 3.000 de fani sunt în tribunele arenei Giulești - Valentin Stănescu, la această partidă.
ECHIPELE DE START:
Rapid: Drăghia - Al. Coman, Tînc, Iacob, Stoica - Păun, Săndulescu - Fl. Călin, Ciolacu, Cl. Herea - D. Niculae;
Rezerve: Gordin - D. Lung, E. Dică, N. Vasile, Selagea, Lukanovic, Martin;
Antrenor: Viorel Moldovan;
Slobozia: Măstăcan - Stelian, Hristian, Soare, Toma, Macare, Ivașcă, Ibriam, Ursu, Boiat, Nanu;
Rezerve: Oprea - M. Florea, Patriancă, Drăguţ, D. Gheorghe, Ionică, Jianu;
Antrenor: Adrian Mihalcea.
Arbitri: Marius Avram (Bucureşti); Asistenţi: Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea) şi Adrian Ionescu (Târgovişte).
Acționarul rapidist Adrian Zamfir a ajuns în tribune cu un minut înaintea startului partidei. Întrebarea care stă pe buzele tuturor în Giulești este dacă s-a semnat sau nu precontractul dintre patron și Viorel Moldovan, cel care e favorit să preia pachetul majoritar de acțiuni, însă lucrurile nu s-au clarificat, deocamdată.
Sursa foto: facebook.com/pages/FC-Rapid-Bucuresti
CLICK AICI PENTRU A VERIFICA PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2 ȘI DIGI SPORT 3
Etichete: rapid giulesti , rapid - unirea slobozia liga 2 , rapid bucuresti - unirea slobozia , rapid - unirea slobozia 0-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...