CSMS Iaşi - Rapid 0-0. Moldovenii rămân lideri, la două puncte peste giuleșteni
07.05.2014, 15:36CSMS Iași și Rapid au încheiat la egalitate, 0-0, derby-ul play-off-ului de promovare din Seria 1 a Ligii a 2-a. Ieșenii rămân pe primul loc, la două puncte în fața giuleștenilor, care sunt pe poziția a doua și cu o zi în urmă au primit vești îmbucurătoare cu privire la primirea licenței pentru sezonul viitor de Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă fără goluri, meciul a fost alert și nelipsit de faze de poartă. Gazdele au adus des mingea în careul alb-vișiniilor, îndeosebi cu mingi înalte trimise către Pălimaru în urma acțiunilor de pe flancuri, dar fie imprecizia de la finalizare, fie intervențiile apărătorilor echipei oaspete le-au zădărnicit eforturile.
Bucureștenii au apărut și ei la finalizare, mai des la fazele fixe. Iacob a reluat cu capul alături de poartă, după un corner executat de Dică (18), apoi șutul lui Pancu dintr-o lovitură liberă a fost respins în corner de portarul Caparco (35). Pe final de repriză, Pancu a fost blocat și de colegi, la un nou șut din lovitură liberă, la care mingea l-a lovit pe Alexandru Coman, în drumul spre poartă (43).
Partida a continuat după aceleași coordonate în repriza a doua, dar cu mai puține faze la cele două porți, iar primele două clasate din Seria 1 a eșalonului secund.
În clasamentul pentru play-off, Rapid are 25 de puncte, cu două mai puțin decât liderul CSMS Iași. În primele 4 etape din turneul pentru promovare, giuleștenii sunt neînvinși, după 3 victorii la rând (2-1 cu FC Clinceni, 2-1 cu SC Bacău și 2-0 cu ACS Berceni) și egalul de la Iași.
CLICK AICI PENTRU REZULTATELE ȘI CLASAMENTELE DIN SERIA A 2-A
Echipele:
Iași: Caparco - Bosoi, Michalache, Fl. Plămadă, I. Vladu - Olah - Herghelegiu, Al. Crețu, Dedu (68 Novac), L. Mihai (78 Onofraș) - Pălimaru (71 Dobre);
Antrenor: Marius Lăcătuș;
Rapid: Drăghia - Voicu, Lung, Iacob, Vasile - E. Dică, Pancu (72 Păun), Negru (63 Herea), Al. Coman - D. Niculae, Martin (80 Ciolacu);
Antrenor: Viorel Moldovan.
Rezultatele etapei 4 și clasamentul din play-off-ul Seriei 1
CSMS Iași - Rapid 0-0
SC Bacău - ACS Berceni 1-1 (32 Hurdubei / Bitez 37)
Unirea Slobozia - FC Clinceni 0-1 (21 V. Rusu)
Rezultatele etapei 4 și clasamentul din play-out-ul Seriei 1
Gloria Buzău - Unirea Tărlungeni 1-1 (Pușcașu 46 / Elek 83)
Farul Constanța - Dunărea Galați 0-0
Rapid CFR Suceava - CF Brăila 0-0
LIVE TEXT:
Min 90+3: Fluier final. CSMS Iași - Rapid 0-0
Min 90+1: Cartonaș galben pentru Virgil Drăghia
Min 84: Drăghia respinge în corner un șut-centrare trimis de Onofraș
Min 82: Emil Dică trimite în careu dintr-o lovitură liberă, dar Plămadă reușește să respingă
Min 78: Schimbare la Iași: iese L. Mihai și intră Onofraș
Min 72: Iese Pancu și intră Păun
Min 71: Pălimaru este înlocuit de Dobre
Min 68: Novac îi ia locul lui Dedu la gazde
Min 65: Șut Herghelegiu departe de poartă
Min 63: Claudiu Herea intră în locul lui Vali Negru
Min 55: Emil Dică a trimis mult peste poartă dintr-o lovitură liberă
Min 46: S-a reluat meciul
Min 45+2: Pauză Iași, scorul este 0-0
Min 38: Vasile Nicolae ratează o bună ocazie, după ce șutul său de la 16 metri se duce peste poarta gazdelor
Min 14: Giuleştenii cer penalty, după o intervenţie în careu asupra lui Daniel Niculae. Arbitrul a lăsat meciul să continue, iar portarul Caparco a reţinut
Min 13: Mihai încearcă un lob, dar mingea cade în faţa lui Drăghia, care reţine
Min 8: Pălimaru trimite din 7 metri pe lângă bara din stânga lui Drăghia
Min 4: Mihalache reia mingea cu capul, din 7 metri, în transversală, după centrarea din corner a lui Olah.
Min 1: Startul partidei.
Etichete: rapid , liga 2 , csms iasi , seria 1 , seria 1 liga 2 , live csms iasi - rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...