VIDEO Conducerea Stelei infirmă revenirea lui Tamaș: ”Este un fotbalist pe care noi l-am dat afară!”
09.12.2015, 18:42Steaua pregătește campania de achiziții din această iarnă, care se pare că va fi una spectaculoasă, iar pe lista posibilelor transferuri a reapărut și numele lui Gabi Tamaș (32 de ani), care se află sub contract cu formația engleză Cardiff City.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Președintele executiv al roș-albaștrilor, Valeriu Argăseală, a comentat, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport, acest posibil come-back.
”Nu știu nimic despre acest subiect. Noi l-am dat afară pe Gabi Tamaș și cred că am spus tot”, a spus Argăseală.
Și președintele de imagine al roș-albaștrilor, Helmuth Duckadam, a spus, prezent fiind în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport, care este opinia sa legată de Tamaș.
”E puțin probabil ca Tamaș să revină la Steaua. Este foarte greu, mai ales că a jucat foarte puțin în ultima vreme, are și o anumită vârstă și eu cred că orientarea lui Reghe este față de fotbaliști tineri pe care să se poate baza în următorii doi-trei ani”, a spus Duckadam la Digi Sport.
”Eroul de la Sevilla” a ținut, mai apoi, să facă o precizare legată de statutul său de la gruparea campioană.
”Nu fac parte nici din conducerea tehnică și nici din cea administrativă, dar sunt oficial al Stelei, președinte de imagine. Nu sunt atât de apropiat de echipă precum se crede. Reprezint imaginea Stelei oriunde merg.
De ce nu sunt mai apropiat de echipă? Pentru că fiecare staff are oamenii lui. Nu merg nici la antrenamente, pentru a nu isca discuții inutile. Nu pot lua decizii, dar îmi dau cu părerea”, a mai spus Duckadam la Digi Sport.
VIDEO cu declarația lui Duckadam
Etichete: duckadam steaua , program digisport , gabi tamas steaua , tamas revenire steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...