CS U Craiova - Red Bull Salzburg 0-0. Rezultat bun pentru elevii lui Mulțescu în fața campioanei Austriei!
26.06.2016, 18:37Elevii lui Gheorghe Mulțescu au înregistrat duminică, 26 iunie, un rezultat de egalitate, scor 0-0, contra celei mai bune echipe din Austria, Red Bull Salzburg.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Înainte de a intra pe teren, fotbaliștii olteni s-au fotografiat cu steagul tricolor, pentru că azi în România se sărbătorește Ziua Drapelului.
Red Bull Salzburg a avut o bară, iar portarul moldovean Calancea a salvat situaţia într-o situaţie de unu la unu cu un jucător austriac. CSU a ratat şi ea prin Andrei Ivan într-o fază de singur cu portarul, potrivit site-ului clubului din Bănie, iar în cele din urmă meciul s-a terminat nedecis.
Red Bull este campioana celor mai recente trei ediții de campionat din Austria, astfel că rezultatul din al doilea amical al stagiului tirolez este pentru olteni unul notabil. Campioana Austriei are 10 titluri de campioană și patru Cupe, în ultimii trei ani realizând eventul. Valoarea totală a lotului, potrivit transfermarkt.de, este de 48,15 milioane euro. Clubul a fost înființat în 1933, iar de-a lungul timpului a avut mai multe denumiri: SV Austria Salzburg, SV Casino Salzburg, iar din 2005 a fost preluat de gigantul Red Bull.
Înainte de a juca cu oltenii, Salzburg s-a impus cu 2-1 în fața celor de la Slavia Praga. Campioana Austriei nu s-a putut baza pe Svento și Hinteregger, ambii învoiți după participarea la Euro 2016.
Vedeta echipei este spaniolul Jonathan Soriano, atacant crescut de Barcelona, care a marcat 112 goluri în cele 130 de apariții pentru Salzburg.
CSU Craiova: Calancea - Briceag (Vlădoiu, 55), Popov (Hreniuc, 73), Kay (Acka, 46), Vătăjelu (R. Bogdan, 82) - A. Băluţă (Ciocoteală, 86), Screciu (Madson, 70), Dumitraş (Mateiu, 46), Bancu (R. Petre, 77) - A. Ivan (Jurj, 77), Măzărache (A. Manea, 46).
Red Bull: Stankovic - Schwegler (Lainer, 46; Hwang, 77), Miranda (Duje Caleta-Car, 46), Sorensen, Quintilla - Schlager, Samassekou (Upamecano, 46), Berisha - Lazaro, Gulbrandsen, Reyna.
Următorul meci al craiovenilor va avea loc pe 29 iunie, contra echipei ruse Zenit St. Petersburg, antrenată de românul Mircea Lucescu.
foto: csuc.ro
Etichete: cs u craiova , amicale csu craiova , video cs u craiova red bull salzburg , multescu cs u craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...