Cadou pentru fanii Stelei. Timbru aniversar, cu ocazia împlinii a 70 de ani de existență ai clubului
06.06.2017, 19:26Steaua București va aniversa miercuri, 7 iunie, 70 de ani de existență, astfel că reprezentanții celor de la Romfilatelia au decis să le facă o surpriză tuturor simpatizanților roș-albaștrilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, s-a lansat pe piață un timbru aniversar, intitulat ”Steaua, 70 de ani de la înființare”. Emisiunea aniversară, realizată în colaborare cu CSA Steaua și lansată chiar azi, miercuri, 6 iunie, este alcătuită dintr-un timbru, care are valoarea nominală de 8 lei, plus un plic "prima zi" şi ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre şi minicoala de 8 timbre + 1 vignietă.
”Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti are o tradiţie de 70 de ani şi un palmares impresionant. Istoria clubului începe în 1947, cu înfiinţarea Asociaţiei Sportive Armata, moment celebrat de Romfilatelia prin emisiunea de mărci poştale Steaua, 70 de ani de la înfiinţare.
Prima secţie a clubului a fost cea de fotbal care, după reorganizarea sistemului de disputare a campionatului, a fost admisă în prima divizie a ţării, în urma disputării unor meciuri de baraj. Tot în anul 1947 au luat fiinţă următoarele secţii sportive: călărie, scrimă, tenis, box, volei, atletism, tir.
În următorii ani, încet dar sigur, mai multe secţii s-au alăturat familiei de discipline sportive găzduite de club: motociclism, rugby, handbal, baschet, ciclism, nataţie, lupte, canotaj, kaiac-canoe, gimnastică, haltere, hochei pe gheaţă, pentatlon modern, judo, paraşutism, karate modern, triatlon, taekwondo, gimnastică ritmică, kempo, radioamatorism, sambo, şah, tenis de masă, tir cu arcul, yahting, sportul pentru persoane cu dizabilităţi.
Clubul în sine a suferit modificări de nume, dictate de rigorile vremurilor, dar şi-a păstrat caracterul militar şi dorinţa de a atinge excelenţa sportivă.
Aceste schimbări de nume, au dus şi la modificări de emblemă, păstrându-şi culorile îndrăgite: roşu, alb şi albastru. Timbrul emisiunii, cu valoarea nominală de 8 lei, ilustrează sigla aniversară a clubului. Obiectivul principal urmărit în cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti este de a promova educaţia fizică şi sportul în spirit democratic, cu accent pe sporturile individuale”, se arată într-un comunicat postat pe romfilatelia.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Noua emisiune de mărci poștale poate fi achiziționată de la magazinele de profil din București, Bacău, Brașov, Cluj, Iași și Timișoara, dar și din magazinul online romfilatelia.ro.
Etichete: steaua , aniversare steaua , timbru steaua , timbru steaua romfilatelia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...