Pandurii Tg. Jiu a anunţat oficial că demarează procedura de intrare în insolvenţă
08.10.2016, 14:54Conducerea clubului Pandurii Tg. Jiu a decis să demareze procedura de intrare în insolvenţă, anunţă site-ul oficial al gorjenilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Adunarea Generală a Asociaţilor clubului Pandurii Târgu Jiu a decis, vineri, 7 octombrie 2016, demararea procedurii de intrare în insolvenţă a clubului.
Structura de conducere a clubului Pandurii rămâne aceeaşi, cu Narcis Răducan preşedinte executiv, dar cu completările de post impuse de legea insolvenţei", se arată în comunicatul oficial.
Preşedintele Narcis Răducan nu este de acord cu hotărârea luată de Adunarea Generală, însă insistă că nu va părăsi clubul.
"E un moment extrem de dificil în istoria clubului nostru şi chiar dacă nu sunt de acord în principiu, se pare că este unica şansă ca acest club să aibă viitor. Consider că am o datorie morală faţă de jucătorii şi antrenorii pe care i-am adus în ultimele 18 luni să pun umărul la redresarea clubului şi voi rămâne în funcţie cel puţin până la prima perioadă de transferuri.
În decizia mea a contat şi poziţia membrilor asociaţi, care ne-au încurajat să rămânem uniţi şi ne-au promis că vom fi sprijiniţi pentru a ne păstra nivelul de performanţă", a declarat oficialul.
Demararea procedurii de intrare în insolvenţă a fost decisă după ce clubul nu a reuşit să facă rost de banii necesari pentru achitarea datoriilor. Gorjenii trebuie să plătescă datorii de peste 700.000 de euro către diverse părți, sumă la care se adaugă restanţele salariale ale jucătorilor.
Narcis Răducan a promis că nu se va cere ştergerea datoriilor către jucători, ci doar reeşalonarea lor.
"Suma nu e mare, în jurul a două milioane de euro, cu tot cu penalități și ce decurge din taxe la stat. Este o sumă mică pentru un club de Liga 1, chiar dacă nu e nimic plăcut în treaba asta. E totuşi mai bine decât să se fi desființat echipa", a declarat Răducan, pentru Digi Sport.
Pandurii intră în insolvenţă cu mai puţin de-un an înainte de a se muta înapoi la Tg. Jiu pe un stadion nou. În urmă cu doar două luni, echipa a evoluat în preliminariile Europa League, iar acum era din nou în lupta pentru play-off.
ASA Tg. Mureş şi CFR Cluj sunt celelalte echipe din Liga 1 aflate în insolvenţă. Rapid, U Cluj, Oţelul şi Farul, în schimb, n-au putut respecta planul de reorganizare şi au ajuns la faliment. Dinamo este singura echipă care a reușit să iasă din insolvență.
Etichete: liga 1 , narcis raducan , pandurii tg jiu , insolventa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...