VIDEO Petrolul-CFR 3-2. Festival de goluri la Ploiești
Petrolul şi-a mulţumit cei 8000 de suporteri care au înfruntat ploaia pentru a fi pe Ilie Oană la meciul cu CFR Cluj. Partida a început perfect pentru gazde, care au avut avantaj de două goluri după doar un sfert de oră.
Dore a marcat al 3-lea său gol în acest sezon, iar 3 minute mai târziu, Teixeira a scăpat singur cu portarul Felgueiras şi l-a învins fără probleme. Trupa lui Grigoraș a reușit însă să revină în joc.
Djokovic a profitat de o mingea ajunsă la el cu noroc, după o gafă a lui De Lucas, şi a redus din diferenţă cu un şut superb de la marginea careului. Oaspeţii au profitat de momentul bun şi cu opt minute înainte de pauză, jucătorul croat şi-a trecut în cont "dubla", după o centrare bună a lui Maah.
Petrolul putea să intre in avantaj la pauză, dar bara s-a opus la execuţia lui Hoban. Cosmin Contra a fost inspirat la pauză şi l-a introdus pe camerunezul Priso.
Mijlocaşul a trecut cu uşurinţă de Ionuț Rada şi a marcat pentru 3-2. Tot el a fost aproape de „dublă”, la faza imediat următoare. Şansa CFR-ului de a egala a venit în minutul 92, când Florin Costea a căzut în careul advers şi a cerut penalty, dar a primit cartonaş galben pentru henţ. Tabela a rămas la 3 la 2 pentru Petrolul, care le egalează pe Steaua şi Astra în fruntea clasamentului.