ACS Poli Timișoara - Viitorul 0-0. Bănăţenii puteau câştiga pe final, când au ratat incredibil
Campioana e în derivă şi nu mai reuşeşte să învingă pe nimeni în Liga 1. Viitorul nu a scos decât o remiză albă la Timişoara.
Constănţenii au rămas cu victoria din prima etapă şi după deplasarea de la Timişoara, în primul meci al rundei a şasea.
În prima repriză, Boli a fost aproape de autogol, apoi tot gazdele puteau trece în avantaj, când Ţigănaşu l-a pus la încercare pe Râmniceanu din lovitură liberă.
Prima replică a campioanei a venit pe final de repriză, de la Ţucudean, jucător revenit în primul 11 al Viitorului.
În partea a doua, acelaşi Ţucudean a irosit o şansă uriaşă, la o centrare ideală trimisă de Cristi Ganea, aflat în negocieri avansate cu germanii de la Freiburg.
Imediat, Dumitrescu a încercat un lob de efect, de la mijlocul terenului, pentru ca acelaşi Cristi Ganea să execute o lovitură liberă de la 20 de metri pe direcţia lui Curileac.
Timişoara putea da lovitura pe final, când Ciucur a desfăcut apărarea adversă, dar şutul său l-a exasperat pe Ionuţ Popa. A urmat o nouă ocazie mare, a lui Drăghici, dar s-a terminat 0-0 şi Viitorul a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie şi gol marcat în campionat.
Etapa următoare, Viitorul joacă acasă cu Craiova, iar Timişoara are deplasare la Mediaş.