Timișoara - CFR 4-3. Meciul sezonului în Liga 1. Ardelenii au revenit de la 0-4 și au fost aproape de a obține o remiză
CFR a suferit prima înfrângere în acest sezon, scor 4-3. Condusă cu 4-0 la Timişoara, echipa lui Dan Petrescu a reuşit să înscrie 3 goluri pe final. Chiar și după această înfrângere, clujenii rămân lideri
După şapte etape în care a primit un singur gol, CFR a avut o primă oră de coşmar la Timişoara. Alex Munteanu a deschis scorul după nici două minute cu o execuţie superbă de la peste 35 de metri. Gabriel Cânu a dublat avantajul gazdelor până la pauză.
Nici repriza a doua nu a început bine pentru echipa lui Dan Petrescu. Drăghici şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, apoi Alex Munteanu a făcut dubla după o gafă a defensivei ardelenilor.
Intrat pe teren în minutul 60, Balde a marcat primul său gol în Liga 1. Senegalezul a făcut imediat dubla şi CFR a început să spere. Cu zece minute înainte de final, Cânu, autorul golului doi al gazdelor, a marcat şi în propria poartă şi a stabilit scorul final, 4-3, prima înfrângere a CFR-ului în acest sezon.
După pauza competiţională, CFR joacă pe teren propriu cu CS U Craiova, iar ACS Poli Timișoara are meci cu Dinamo la Bucureşti.