VIDEO România - Moldova 2-1. Vali Lazăr a înscris golul victoriei, pe final de meci
ÎN DIRECT la Digi Sport 1, România a trecut cu 2-1 de Moldova, după golurile marcate de Adi Popa și Lazăr, respectiv Carp. Astfel s-a încheiat turneul de pregătire din Antalya (Turcia).
Prima repriză cu Moldova a fost şi cea mai bună a selecţionatei divizionare în amicalele din Antalya. Keşeru, dintr-o lovitură liberă, l-a testat pe Calancea după nici 3 minute. Silviu Lung a respins apoi la prima ocazie a moldovenilor, iar la faza următoare Prepeliţă n-a intervenit şi Cătălin Carp, de la CFR Cluj, a deschis scorul.
A fost primul gol încasat de tricolori după patru partide, precedentul fiind într-un meci cu Ungaria, din preliminariile Euro 2016. Egalarea a venit în minutul 21 - Adi Popa a profitat de pasa lui Rusescu şi a făcut 1-1.
Până la pauză, Prepeliţă, Vătăjelu şi Keşeru au mai fost aproape de gol, însă portarul Ceahlăului, Calancea, a scăpat de fiecare dată, acesta fiind de altfel și cel mai bun om al moldovenilor.
În repriza a doua, Keşeru şi-a mai încercat o dată şansa, înaintea golului victorios - dinamovistul Vali Lazăr a trimis un şut-centrare care s-a oprit în plasă. România - Moldova a fost 2-1 şi tricolorii încheie stagiul din Antalya cu două victorii şi un egal.