VIDEO Pandurii – FC Vaslui 1-2. ''Dubla'' lui Liviu Antal a adus prima victorie pentru moldoveni, în deplasare
Pandurii a avut cu ce să se mândrească înaintea partidei cu Vaslui. Eric a primit din partea Digi Sport premiul pentru cel mai bun fotbalist al lunii octombrie, dar a fost schimbat înainte de pauză.
Moldovenii au început mai tare şi Temwanjera l-a întins serios pe Stanca. Gorjenii nu s-au speriat şi au deschis scorul după o fază fixă. Mingea a circulat pe traseul Eric - Erico da Silva, iar Momcilovic a reuşit al treilea său gol în Liga I, din apropiere. Pe finalul primei părţi, atmosfera s-a încins, după ce arbitrul Istvan Kovacs i-a dat lui Christou al doilea galben pentru henţ şi l-a eliminat.
Cu un om în plus, Vasluiul a forţat în repriza a doua şi Liviu Antal a reuşit egalarea din centrarea excelentă a lui Muşat. În prelungiri, băieţii lui Liviu Ciobotariu au dat lovitura! Stanca a respins iniţial şutul lui Pătulea, dar n-a mai avut ce face la reluarea lui Antal, așa că ''dubla'' fostului gălăţean i-a adus Vasluiului prima victorie în deplasare din acest sezon, 2-1 la Târgu Jiu.