VIDEO CSMS Iași - Pandurii 1-0. Un penalty controversat a încheiat o serie de 10 etape fără înfrângere pentru gorjeni
Pandurii Tg. Jiu a pierdut primul meci în Liga 1 după zece etape. Un penalty controversat a decis soarta partidei cu CSMS Iaşi, pe care moldovenii au câştigat-o cu 1-0.
Partida de la Iasi a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor de la clubul Colectiv, iar fanii si-au arătat susţinerea în timpul partidei.
Pe teren, tensiunea a început să se acumuleze în minutul 24, când gorjenii puteau primi penalty. Grahovac a scăpat mingea din mână după o lovitură liberă, Golubovic a comis henţ, însă Marius Avram a dictat fault în atac.
În schimb, arbitrul a dat penalty la faza următoare, pentru gazde, deşi duelul dintre Droppa şi Viveiros a fost în afara careului.
Golubovic a transformat fără emoţii pentru 1-0, iar Enescu putea să dubleze avantajul ieşenilor, dar a tras puţin peste poartă.
Oaspeţii au intrat la vestiare conduşi şi fără antrenor pe bancă, pentru că Edi Iordănescu a fost trimis în tribune pentru proteste.
Gorjenii nu au mai avut puterea să revină în repriza a doua, iar meciul s-a terminat cu victoria la limită a gazdelor.
În runda următoare, Pandurii joacă pe propriul teren cu Petrolul, în timp ce CSMS Iaşi se deplasează la Cluj, pentru duelul cu CFR.