Dinamo - ASA Tg. Mureș 1-0. Nemec a adus victoria "câinilor". Nistor a ratat un penalty
Dinamo a obţinut o victorie la limită cu ultima clasată, ASA Târgu Mureş, scor 1-0. Nemec a marcat unicul gol, iar Nistor a ratat un penalty obţinut tot de el.
Dinamo a început în atac, dar lovitura de cap a lui Nemec a fost prea slabă pentru a-l învinge pe Mingote. Nici noul căpitan, Palic, nu a nimerit ţinta.
Nemec a marcat singurul gol al meciului în minutul 22, servit de omul cu cele mai multe pase decisive din echipa lui Andone, Hanca.
Slovacul a fost aproape de "dublă", dar nu a ajuns la centrarea lui Steliano Filip.
Cu două victorii consecutive înainte de meciul din Ştefan cel Mare, ASA a fost aproape de egalare în repriza a doua, la execuţia lui Morar.
Intrat pe teren în minutul 63, Dan Nistor a obţinut un penalty, contestat de oaspeţi. Tot el şi-a asumat responsabilitatea execuţiei, dar a ratat şansa de a marca primul gol în tricoul lui Dinamo.
Rotariu a nimerit bara în minutul 86 şi meciul s-a terminat 1-0, nu înainte ca Gabi Matei să vadă cartonaşul roşu.