ASA - FC Voluntari 0-2. Niculescu se impune cu rezervele și e gata pentru finala Cupei României
Repetiţie cu succes pentru FC Voluntari înaintea finalei Cupei! Cu titularii menajaţi pentru duelul cu Astra, ilfovenii au câştigat fără emoţii în fața retrogradatei ASA (2-0), cu golurile lui Căpăţînă şi Vasile Mihai.
Cu 36 de puncte, Voluntariul e pe locul 3 în play-out, fiind salvată matematic de la retrogradare încă din etapa trecută.
Mureşenii au ameninţat poarta lui Bornescu doar de la distanţă, prin veteranul Marius Constantin şi Schieb.
Cu 13 puncte, ASA va termina pe ultimul loc indiferent de rezultatele din ultimele două etape.