CS U Craiova - ASA Târgu Mureș 2-1, pe Digi Sport 1. Oltenii au obţinut primele 3 puncte din acest sezon
ASA Târgu Mureş a înregistrat al doilea eşec, de această dată, pe „Extensiv”, în deplasarea cu CS U Craiova. Elevii lui Gheorghe Mulţescu au controlat meciul şi prima fază s-a consumat după doar şase minute de joc, la poarta lui Edi Stăncioiu, când Rambe a nimerit bara. Ardelenii puteau primi un penalty, la imprudenţa lui Hristo Zlatinski, din minutul 28, când Ursu a fost lovit în plină figură de bulgar. „Centralul” Marcel Bârsan nu a fluierat, lăsând faza să „curgă”. Scăpaţi ieftin, cinci minute mai târziu, gazdele au deschis scorul prin golul lui Rocha. Ultimele minute din prima repriză le-au aparţinut în totalitate gazdelor, Ivan şi Rocha irosind cele mai importante ocazii de-a majora scorul. La doar trei minute de la reluarea partidei, Ianis Zicu a executat perfect o lovitură liberă, iar în încercarea sa de-a respinge cu capul, Andrei Ivan reuşeşte doar să trimită balonul în proproie poartă. Gheorghe Mulţescu mută inspirat şi îl trimite în joc pe Măzărache, care servit perfect de Rocha, trimite din careul mic pe lângă Edi Stăncioiu şi îi readuce pe olteni în avantaj. Ieşit perfect pe contraatac, acelaşi Măzărache ar fi înscris din nou dacă nu ar fi fost acea intrare dură a lui Gabi Matei, care i-a adus eliminarea, după ce a văzut al doilea cartonaş galben. S-a terminat 2-1 pentru olteni, care se află la prima victorie din actualul sezon. Etapa viitoare, elevii lui Mulţescu vor face deplasarea pe terenul campioanei, în timp ce ASA Târgu Mureş va primi vizita Iaşiului.