Exclusiv Primii jucători români care îşi reziliază contractul cu Pandurii Tg. Jiu
07.11.2016, 14:36George Ţucudean şi Valentin Alexandru sunt primii jucători români care vor pleca de la Pandurii Tg. Jiu, din cauza situaţiei financiare de la gruparea gorjeană, intrată în rândul cluburilor în insolvenţă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce stranierii Christian Obodo, Gordan Bunoza şi Jordy Buij şi-au reziliat contractele cu echipa lui Petre Grigoraş, nefiind de acord cu noile condiţii financiare de la club, cu salarii lunare de cel mult 1 000 de euro, Ţucudean şi Alexandru au decis să le urmeze exemplul.
Cei doi urmează să-şi rezilieze contractele în următoarele zile, după ce au anunţat conducerea despre intenţiile lor de a se despărţi de club. De altfel, dacă ar fi fost dispus, Ţucudean putea juca împotriva Astrei, în etapa a 15-a.
Fostul jucător de la Dinamo şi Steaua ar putea ajunge la campioana Astra Giurgiu, unde ar urma să-l înlocuiască pe Denis Alibec, al cărui transfer la Steaua este deja făcut. Chiar Marius Şumudică a afirmat după partida cu Viktoria Plzen, din Europa League, că l-ar dori pe fotbalistul care a evoluat şi în Anglia, la Charlton Athletic.
Transferat la Pandurii înaintea acestui sezon, Ţucudean (25 de ani) a marcat 5 goluri în 12 apariţii în Liga 1 pentru fost vicecampioană a României.
La rândul, Alexandru (25 de ani) a ajuns la Tg. Jiu tot în vară, după ce a impresionat la Dunărea Călăraşi, pentru care a marcat 25 de goluri în sezonul trecut, devenind golgheterul ligii secunde. La Pandurii, a înscris de două ori în nouă prezenţe.
Situaţia tot mai precară de la club şi plecările jucătorilor importanţi l-au determinat pe preşedintele Narcis Răducan să demisioneze. Oficialul nu şi-a depus încă demisia, însă este de aşteptat să o facă în zilele următoare, când va avea o întâlnire cu administratorul special Marin Golea.
"Au început să plece jucătorii importanţi şi astfel nu se poate face performanţă. În aceste condiţii, e mai bine să plec şi eu. Voi negocia în zilele următoare cu administratorul nostru plecarea mea", a declarat Răducan, pentru presa locală.
În ultima etapă, Pandurii a pierdut pe terenul campioanei Astra Giurgiu, scor 0-2, a treia înfrângere la rând a gorjenilor în Liga 1. După 15 meciuri, echipa lui Grigoraş ocupă locul 8, cu 19 puncte.
VIDEO: Rezumat Astra - Pandurii 2-0
Programul complet al canalelor Digi Sport
Etichete: liga 1 , narcis raducan , pandurii tg jiu , george tucudean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...