EXCLUSIV Lemnaru revine peste două săptămâni. Va rata play-off-ul UCL!
07.08.2014, 14:56Valentin Lemnaru a făcut o ruptură musculară și va fi indisponibil pentru următoarele două săptămâni. Cel mai probabil, atacantul va fi iar bun de joc spre finalul lunii august.
Steaua s-a calificat în play-off-ul UEFA Champions League, după 2-1 cu Aktobe (DETALII AICI) și așteaptă acum să afle cu cine se va lupta pentru accesul în faza grupelor (vineri, 8 august, ora 13:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Până la aflarea numelui viitorului adversar din UCL, Costel Gâlcă își face strategia în privința lotului pe care-l va avea la dispoziție pentru cele două partide, programate a se disputa la 19/20 august și 26/27 august.
Tragerea la sorți a play-offului UEFA Champions League va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, vineri, de la ora 13.00. Cele două partide ale Stelei vor fi transmise ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE pe Digi Sport 1, dar și în format LIVE TEXT și VIDEO pe www.digisport.ro.
Dacă noua achiziție Srgian Luchin nu are drept de joc în play-off, din cauza faptului că a evoluat pentru Botev Plovdiv în tururile preliminare, Gâlcă a aflat azi că nu se va putea baza nici pe Valentin Lemnaru.
Atacantul, care s-a accidentat chiar la meciul de debut în roșu și albastru, în deplasarea de la Aktobe, scor 2-2 (DETALII AICI și VIDEO), va fi iar la parametri maximali abia la finalul lui august.
După ce Gâlcă a spus, într-o conferință de presă, că Lemnaru are o microleziune fibrilară, noul staff medical din Ghencea i-a spus azi tehnicianului că Lemnaru a suferit o ruptură musculară, ce-l va ține departe de gazon două săptămâni. Abia după aceea, vârful își va relua antrenamentele dar tot va avea nevoie de câteva zile pentru a fi și bun de joc.
Vestea privind indisponibilitatea lui Lemnaru i-ar putea forța pe cei din Ghencea să intensifice tratativele pentru aducerea lui Younes Hamza, mai ales că atacantul ar avea drept de joc în play-off pentru Steaua.
Stanciu este ok, Gardoș a revenit la antrenamente
Dacă Lemnaru este accidentat, în schimb, Nicolae Stanciu și Florin Gardoș se simt bine. În cazul lui Stanciu, lovit destul de dur în returul cu Aktobe, scor 2-1, la fel ca și Sânmărtean (DETALII AICI), sperietura a fost mai mare decât consecința faultului.
După un control amănunțit, staff-ul medical al Stelei a ajuns la concluzia că Nicușor Stanciu este ok și a primit drept de joc pentru meciul cu CFR Cluj din campionat, de duminică din Gruia.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Și Florin Gardoș a revenit la antrenamente, dar fundașul central are nevoie de timp pentru a reveni la parametri optimi, mai ales că el a ratat pregătirea de vară. De altfel, acesta este și singurul aspect care-l pune pe gânduri pe Gâlcă în vederea folosirii sau nu a lui în play-off-ul UCL.
Etichete: steaua , lemnaru , lemnaru steaua , lemnaru accidentare , lemnaru indisponibil , lemnaru ruptura
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...