EXCLUSIV De ce l-a exclus Mirel Rădoi din lot pe Iancu și ce schimbări tactice gândește
30.08.2015, 19:08UPDATE 20:48. Gigi Becali a vorbit cu antrenorul despre deciziile luate de acesta din urmă: "Mi-a spus Mirel că Iancu nu știu ce a vociferat la antrenamente și l-a trimis să se pregătească separat. Despre Alcenat, lui Mirel nu i-a convenit că nu pune piciorul așa cum trebuie să-l pună, că nu se implică total. Mi-a zis că o să jucăm cu toți jucătorii, să vedem cine dă totul. Vrea să încerce o formație ideală, 4-3-3 sau altceva, ne permitem acum. Campionatul e lung, nu cred că putem să avem probleme", a anunțat patronul Stelei ÎN DIRECT la Digi Sport Special.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UPDATE 19:36. Rotația din lotul Stelei continuă, după vestea excluderii lui Gabi Iancu din lotul de 18 jucători. Mirel Rădoi l-a lăsat în afara lotului și pe haitianul Jean-Sony Alcenat, obosit după ultimele partide, iar francezul Gregory Tade va fi rezervă.
Steaua a pierdut orice contact cu Europa după eliminarea din ”dubla” cu Rosenborg. Deși au plecat la Trondheim deciși să întoarcă soarta calificării în favoarea lor, roș-albaștrii nu au reușit decât o victorie de palmares, 0-1.
La finalul partidei din Norvegia, Mirel Rădoi, directorul sportiv al campionilor, a spus că el era convins că Steaua va marca trei goluri și că va rezolva soarta calificării cel mai târziu la loviturile de departajare.
Atunci, la ”cald”, Rădoi a evitat să spună dacă au fost jucători pe care s-a bazat și care l-au dezamăgit, dar odată cu revenirea la București, antrenorul neoficial al roș-albaștrilor a luat măsuri.
Astfel, pentru meciul cu FC Viitorul, care va începe la ora 21:00, și care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, Rădoi a decis să nu-l convoace pe Gabi Iancu. Titularizat, oarecum surprinzător la Trondheim, Iancu a jucat slab, nu a avut nicio realizare și a fost înlocuit la pauză cu Gregory Tade.
Nu este prima dată când Iancu are evoluții oscilante în tricoul Stelei în actualul sezon. După ce ”i-a trecut glonțul pe lângă ureche”, atunci când Gigi Becali a vrut să-l cedeze la FC Voluntari, Iancu a promis că va juca mai bine și chiar a marcat golul victoriei Stelei în deplasarea de la Botoșani.
”S-a relaxat, adică a început să nu se mai antreneze cum s-a antrenat până atunci. Și i s-a atras atenția că nu s-a antrenat. Și dacă nu te antrenezi bine, nu ai cum să joci.
Avea momente în care se oprea la antrenamente, adică nu alerga cum trebuia și iar i s-a atras atenția. S-a vorbit cu el mai mereu. Își revenea, avea momente în care se antrena foarte bine, după care iar”, a spus Laurențiu Roșu, unul dintre foștii săi antrenori, din mandatul lui Costel Gâlcă, din sezonul trecut, într-un interviu pentru Digi Sport.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: steaua , program digisport , mirel radoi , steaua viitorul , gabi iancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...