VIDEO: Ceahlăul - Viitorul 0-3. Iancu, Chițu și Alibec aduc prima victorie a sezonului pentru constănțeni!
27.08.2012, 10:05Șase etape a trebuit să aștepte echipa lui Gheorghe Hagi până să cunoască gustul victoriei pe prima scenă a fotbalului românesc! După ce etapele trecute a jucat destul de bine, dar n-a putut câștiga niciodată, Viitorul a bătut fără dubiu la Piatra Neamț.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Viitorul începe la Piatra Neamț
Prima repriză a stat sub semnul echilibrului. Și al lipsei de spectacol, lucru la care au contribuit ambele formații, care n-au izbutit să-și creeze nici măcar o singură ocazie cu adevărat majoră. Șuturi de la distanță și câteva faze mai periculoase, ivite din contre și caramboluri, cam acesta a fost tabloul general.
Lucrurile s-au schimbat radical după pauză, iar asta în primul datorită celor de la Viitorul. Constănțenii au început tare. Iancu a tras primul semnal de alarmă chiar în minutul 46, când l-a întins serios pe Jovic, pentru ca același fotbalist să deschidă scorul în minutul 52. După o fază prelungită de atac a Viitorului, mingea a sărit dintr-o contră la Iancu, iar acesta, intrat în careu din partea stângă, a înscris printr-un șut sec pe colțul lung.
Trei minute mai târziu, junii antrenați Cătălin Anghel au lămurit definitiv lucrurile, de data aceasta venind rândul lui Chițu să iasă la rampă, care a scăpat singur cu Jovic. Jocul a rămas la discreția oaspeților până la final, pe fondul unei lipse totale de reacție a Ceahlăului, care a lăsat din nou senzația că este departe de cerințele primului eșalon.
Alibec a pus cireașa pe tortul Viitorului printr-un gol de senzație în minutul 90, jucătorul care aparține de Inter Milano marcând printr-o execuție de finețe cu călcâiul. Margină a punctat la impresia artistică printr-o bară în prelungiri, însă victoria categorică a constănțenilor a fost dincolo de orice discuție.
VIDEO - INTERVIU IANCU
LIVE TEXT
Min 90+3: Jocul se termină cu prima victorie a Viitorului în Liga 1
Min 90+2: Margină trimite în bară, ratând golul de onoare pentru gazde
Min 90 GOOOL VIITORUL, 0-3: Alibec marchează superb un gol de generic, printr-o lovitură cu călcâiul!
Min 84 : Este avertizat Vițelaru
Min 79: Autorul primului gol, Iancu, este înlocuit de Alibec
Min 75: Iese Rusu și intră Benzar la Viitorul
Min 69: Bădescu îi lasă locul lui Lukanovic la Ceahlăul
Min 67 : Bălașa primește cartonașul galben
Min 66: Iese Albu și intră Cârstocea la Viitorul
Min 60: Dublă schimbare la Ceahlăul: Ies Monroy și căpitanul Achim, intră Onciu și Margină
Min 57: Viitorul continuă să atace, de data aceasta șutând Rusu la poarta lui Jovic, care reține fără probleme
Min 55 GOOOL VIITORUL, 0-2: Aurelian Chițu majorează scorul în favoarea constănțenilor, după ce scapă pe partea stângă!
Min 52 GOOOL VIITORUL, 0-1: Iancu deschide scorul după ce mingea ajunge la el dintr-o contră
Min 46: Șut bun al lui Gabriel Iancu, Jovic reușește să respingă lateral
Min 46: Jocul a fost reluat
Min 45+1: Se termină prima repriză, egalitate la zero
Min 44 : Avertisment pentru Albu
Min 44: Fază de atac a Ceahlăului, cu Constantinescu și Stana în prim-plan, ultimul trimițând o centrare în careu care trece printre toți jucătorii din suprafața de pedeapsă
Min 30: Vâtcă boxează o centrare venită din corner pe direcția lui Constantinescu, apoi mingea ajunge la Monroy, care trimite însă peste poartă de la 16 metri
Min 23: Onicaș trimite peste buturile lui Jovic
Min 21: Șut Constantinescu din partea dreaptă în diagonală, dar mingea trece pe lângă poarta lui Vâtcă
Min 18: Bălașa blochează o centrare periculoasă a nemțenilor, acordând corner
Min 8: Iancu trimite peste poartă din lovitură liberă indirectă
Min 6: Jovic scoate în corner o deviere din șase metri
Min 1: A început meciul
ECHIPELE DE START
Etichete: ceahlaul , liga i , fotbal , viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...