Munteanu, înainte de U Cluj - Dinamo: "Vreau să-l am pe Dănciulescu în stânga mea"
14.03.2014, 10:51Universitatea Cluj este în mare revenire de formă după un început de campionat dezastruos, în care ardelenii erau considerați victimă sigură în lupta pentru evitarea retrogradării.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În următoarea etapă, clujenii speră să continue seria rezultatelor pozitive de pe teren propriu și împotriva lui Dinamo. Meciul de pe Cluj Arena este unul așteptat cu nerăbdare de Vlad Munteanu, fostul jucător al roș-albilor, acum administrator delegat la Universitatea.
"Băieţii au arătat că atunci când joacă bine ambele reprize pot face diferenţa şi pot scoate 3 puncte în meciurile cu echipele bine cotate. Se poate întâmpla asta şi cu Dinamo, au fost câteva finale pentru noi, iar acum avem tot atâtea, mai puţin cele 3 pe care deja le-am jucat în retur", a spus Munteanu, citat de citynews.
Fostul mijlocaș al lui Dinamo și-ar dori să urmărească duelul de sâmbătă alături de Ionel Dănciulescu.
"Dacă m-aş fi aflat pe teren, da, era un meci special! Aşa sunt în tribună, îmi doresc să-l am pe Dănciulescu în stânga mea, să vedem meciul în tribună, frumos", a mai afirmat Munteanu.
U Cluj - Dinamo este ÎN DIRECT la Digi Sport 1, sâmbătă, ora 17:45. Fazele video sunt în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro!
Etichete: u cluj dinamo , munteanu dinamo , munteanu u cluj , munteanu danciulescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...