VIDEO Duru dă speranţe alb-roșilor: "Nu văd motive pentru care UEFA să excludă Dinamo din Europa"
14.05.2014, 16:00Dinamo a depus azi, la Tribunalul Bucureşti, dosarul prin care solicită deschiderea procedurii de insolvenţă, a anunţat principalul finanţator al grupării din Ştefan cel Mare, Ionuţ Negoiţă, printr-o scrisoare deschisă (DETALII AICI).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dosarul a fost înregistrat cu numărul 16020/3/2014 în numele societăţii FC Dinamo 1948 SA, care administrează clubul de fotbal din Liga 1, iar Tribunalul Bucureşti nu a acordat încă un termen. Instanţa va analiza cererea lui FC Dinamo şi în cazul în care o va accepta va numi un administrator judiciar. Acesta din urmă va întocmi tabelul preliminar de creanţe până la un termen stabilit de Tribunalul Bucureşti.
Contactat de Digi Sport, directorul Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat că din punctul său de vedere Dinamo nu ar trebui să-şi facă probleme privind participarea în cupele europene în sezonul 2014-2015.
"Dinamo a primit licenţa atât pentru Liga 1, cât şi pentru cupele europene, deci teoretic poate participa în Europa League în sezonul 2014-2015. Pentru România nu este absolut nicio problemă. Nici la UEFA nu cred că va fi vreo problemă. Regulamentar vorbind, nu văd niciun motiv pentru care cei de la UEFA ar putea să o excludă pe Dinamo din cupele europene. Însă, nu avem de unde să ştim, mai ales că la un astfel de caz nu există antecedente", a declarat Viorel Duru, pentru Digi Sport.
Etichete: dinamo , dinamo cupele europene , insolventa , viorel duru , dinamo in insolventa , viorel duru despre dinamo , viorel duru dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...