Exclusiv Cele 3 transferuri cu care Miriuță atacă play-off-ul! Un nume surpriză pe lista lui Dinamo
16.12.2017, 19:07Vasile Miriuță a anunțat că Dinamo va face transferuri importante în această iarnă, iar sursele Digi Sport au aflat care sunt cei 3 jucători cu care antrenorul roș-albilor vor să-și întărească ofensiva. Surprinzător, doi dintre ei au trecut deja prin Ștefan cel Mare însă au fost îndepărtați în mandatul fostului antrenor, Cosmin Contra.
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Cel mai surprinzător dintre ele este Dan Nistor, mijlocașul pe care gruparea din Ștefan cel Mare l-a trimis la CFR Cluj la schimb cu Nascimento.
Jucătorul de 29 de ani nu l-a convins pe Dan Petrescu, iar ardelenii sunt dispuși să îl lase să revină la Dinamo. Rămâne de văzut în ce condiții se va face mutarea.
Ronaldo Deaconu este al doilea nume de pe lista lui Miriuță. Mijlocașul ofensiv al Concordiei a impresionat în acest sezon, în care a marcat două goluri și a oferit și două pase decisive. Antrenorul lui Dinamo îl cunoaște foarte bine, din perioada în care a pregătit formația ilfoveană.
Ronaldo Deaconu (20 de ani) le-a atras atenția și celor de la FCSB, la finalul lunii precedente, după un gol înscris în poarta celor de la Juventus București.
"E un jucător interesant, are un șut foarte bune. E tânăr, se încadrează în politica noastră. Noi vrem astfel de fotbaliști, care pot crește. Dacă patronul îl dorește, cu siguranță îl vom lua" declara Halmuth Duckadam la acea vreme.
Daniel Popa este al treila jucător ofensiv pe care Miriuță îl dorește în Ștefan cel Mare. Revenirea lui Popa în Ștefan cel Mare i-ar costa pe câini doar 10.000 de euro, echivalentul clauzei de răscumpărare stabilite în momentul în care Dinamo l-a trimis la FC Botoșani.
"Eu zic că-l aducem, eu mi-l doresc. Îl putem lua fără să se opună cei de la Botoşani. Eu cred că şi el vrea. Şi dacă rămâne Nemec mi-l doresc pe Popa, vreau concurenţă. Dar pot juca şi împreună", a dezvăluit Miriuţă, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Etichete: transferuri dinamo , dan nistor , ronaldo deaconu , daniel popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Dezbaterea prezidențială organizată de Digi24 a scos în evidență și lipsurile pe care le au...