În sfârșit, titular! Revine în primul 11 după accidentare, chiar contra mentorului Hagi
15.03.2017, 12:32Viitorul și Steaua se vor întâlni în derby-ul etapei a doua a play-off-ului, iar Florin Tănase acaparează prim-planul. În acest moment, cele două formații se află la egalitate de puncte, ambele cu câte 27, dar echipa finanțată de Gigi Becali ocupă prima poziție a clasamentului datorită golaverajului mai bun.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ajuns la Steaua în perioada de transferuri din vara lui 2016, Florin Tănase nu a apucat încă să evolueze împotriva fostei sale echipe. În turul sezonului regulat, mijlocașul a jucat pentru formația lui Gică Hagi, în înfrângerea suferită de Viitorul, scor 1-3, la Ovidiu, iar în meciul retur, decarul formației pregătite de Laurențiu Reghecampf a fost accidentat și nu a putut evolua.
Tănase a reușit să înscrie împotriva Stelei, pe când evolua la Viitorul, și își dorește să marcheze contra fostei sale echipe încă de la primul joc. Mijlocașul de atac a revenit după o accidentare care l-a ținut departe de gazon timp de 4 luni și a evoluat deja în 6 partide în acest an. Cel mai probabil, Tănase va fi folosit titular de Reghe în meciul contra echipei lui Hagi.
16 meciuri, 3 goluri și două pase de gol are Tănase în tricoul roș-albaștrilor.
86 de meciuri, 24 de goluri și 14 pase de gol are Tănase în tricoul Viitorului.
1,8 milioane de euro a încasat Viitorul în schimbul lui Tănase.
1,7 milioane de euro este cota de piață a lui Tănase, conform transfermarkt.com.
Viitorul a pus deja în vânzare biletele pentru partida cu Steaua. Cei care doresc să asiste la meciul de la Ovidiu vor fi nevoiți să achite între 20 și 100 de lei. Oficialii echipei antrenate de Gică Hagi au decis să pună și un autocar la dispoziția spectatorilor pentru a putea ajunge mai ușor din Constanța la stadion.
Prețurile biletelor la Viitorul - Steaua
Peluze - 20 lei
Tribuna 2 - 80 lei
Tribuna 1 - 100 lei
În istoria întâlnirilor directe cele două echipe nu au remizat niciodată. Până în prezent cele două echipe s-au întâlnit în 13 partide oficiale, în toate competițiile. Steaua a câștigat 12, în timp ce Viitorul are o singură victorie în fața roș-albaștrilor.
Partida dintre Viitorul și Steaua se va disputa sâmbătă, 18 martie, de la ora 20:30 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , viitorul , tanase steaua , viitorul - steaua , florin tanase , tanase viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...