Șumudică, anchetat de propriul club: ”Este o procedură disciplinară intentată de ei împotriva mea”
20.12.2016, 12:19Comportamentul lui Marius Șumudică de după calificarea Astrei în fazele eliminatorii din Europa League nu a rămas fără urmări. Antrenorul Astrei a fost sancționat chiar de propriul club pentru declarațiile făcute după partida cu AS Roma și după scandările la adresa Stelei din vestiar.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Inclusiv Șumudică a confirmat că Astra a deschis o procedură disciplinară împotriva lui:
”Nu știu ce vor, dar este o procedură discplinară intentată de ei împotriva mea. Eu am un avocat care se ocupă de acest proces.
Nu știu dacă se va ajunge la Comisii. Deocamdată, am fost chemat în fața consiliului director, unde mi s-a adus la cunoștință faptul că s-a deschis această procedură disciplinară”, a declarat Marius Șumudică la Sport.ro.
Gazeta Sporturilor a scris astăzi că clubul a decis să-l sancționeze cu 40.000 de euro, echivalentul a 25% din salariul său, iar, în referatul pe care conducerea i l-a făcut i se reproșează, pe lângă scandările din vestiar, declarațiile la adresa patronului, dar și minimalizarea eforturilor jucătorilor și al clubului în ceea ce privește banii care au fost obținuți în urma performanțelor din 2016.
Mai mult, potrivit gsp.ro, oficialii giurgiuveni susțin că meritul pentru calificarea în 16-imile Europa League nu îi aparține lui Marius Șumudică, ci Viktoriei Plzen, care nu a pierdut cu Austria Viena, în ultima etapă din faza grupelor.
Etichete: astra , marius sumudica , amenda , procedura disciplinara , comportament
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...