a:1:{i:0;s:4:"Foto";} Scăpaţi de antrenamentele lui Neubert, doi stelişti au petrecut cu lăutarii
08.02.2016, 11:30Steliştii s-au întors din cantonamentul dur din Turcia şi doi dintre ei au profitat de zilele libere pentru a se distra. Alex Bourceanu şi Paul Pîrvulescu au petrecut alături de cunoscutul cântăreţ Pepe şi trupa acestuia.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pepe a fost şi cel care a postat pe contul personal de Facebook un scurt filmuleţ, în care Bourceanu este surprins cu un pahar de vin roşu în mână, în timp ce Pîrvulescu s-a integrat în trupa acestuia, cântând la clape, cei doi fiind îmbrăcaţi în echipamentul grupării bucureştene. Ulterior, artistul a şters postarea (captură foto jos).
Cei doi fotbalişti nu au prins prea multe minute în meciurile amicale din Antalya şi au şanse mici de a fi titulari în meciurile din restul sezonului.
Pîrvulescu este a treia variantă pentru postul de fundaş stânga, după Alin Toşca şi Marko Momcilovic, în timp ce Bourceanu a jucat doar 45 de minute în amicale, nepărând capabil să ţină pasul cu restul colegilor.
În meciurile de pregătire, Steaua a înregistrat două victorii (2-0 cu Ujpest şi 1-0 cu Sturm Graz), două rezultate de egalitate (2-2 cu Young Boys Berna şi 2-2 cu Djurgardens) şi două înfrângeri (0-3 cu Ludogorets şi 0-1 cu Trencin).
Primul meci oficial al Stelei din 2016 se va disputa la Chiajna, cu Concordia, luni, 15 februarie, de la 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: steaua , liga 1 , bourceanu , pirvulescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...