Breaking News Și-au primit punctele înapoi! Clasamentul Ligii 1, modificat iar de o decizie TAS
15.02.2017, 18:43Oficialii celor de la Gaz Metan Mediaș au primit azi o veste foarte bună din partea celor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. În urma memoriului depus, clubul din Mediaș a reprimit înapoi cele trei puncte, care i-au fost luate de către comisiile FRF.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, în acest moment, clasamentul Ligii 1 se modifică iar după o decizie a celor de la TAS. Gaz Metan își va păstra locul în clasament, 4, cel puțin până etapa viitoare, dar va avea 38 de puncte, cu două mai puțin de CS U Craiova și cu patru mai mult față de CFR Cluj.
”Nu este nicio surpriză! S-a întâmplat cum era și normal. A fost un caz inventat de către domnul Duru și nu știu de ce a trebuit să ajungem aici. Probabil că deranjăm și nu suntem lăsați la masa bogaților.
Însă, noi nu ne vom opri aici și ne vom căuta în continuare dreptatea, în civil. Decizia TAS ne dă voie să facem acest lucru”, a spus Ioan Mărginean, președintele lui Gaz Metan, în EXCLUSIVITATE pentru digisport.ro.
Gaz Metan Mediaș a fost depunctată cu 3 puncte de către FRF în decembrie, după ce l-a folosit pe ghanezul Goedfred Bekoe, deși fotbalistul mai avea contract cu bulgarii de la Cernomoreț Burgas.
Goedfred Bekoe a fost legitimat la Mediaș în toamna anului 2014 și a evoluat doar în șase partide în tricoul alb-negru. La momentul respectiv, Gaz Metan a primit ”cartea verde” din partea Federației Bulgare de Fotbal, dar medieșenii s-au trezit într-un proces la FIFA intentat de către Cernomoreț Burgas, care a susținut că fotbalistul și-a reziliat în mod unitaleral contractul cu ei.
După ce a judecat cazul, forul mondial a obligat Gaz Metan sa plătească în solidar cu bulgarii de la Cernomoret suma de 84.000 de euro.
Iată cum arată ACUM clasamentul Ligii 1, după decia TAS în ”cazul Mediaș”
1. Viitorul 48 puncte
2. Steaua 42
3. CS U Craiova 40
4. Gaz Metan Mediaș 38
5. CFR Cluj 34
6. Dinamo 32
7. Astra 32
## Campionii au un meci mai puțin disputat. Restanța din etapa a 32-a, CSM Poli Iași - Astra, a fost programată pentru joi, 2 martie, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Cum arată clasamentul Ligii 1, fără decizia TAS
Vor și ”capul” lui Viorel Duru: ”Vom continua în civil!”
Faptul că și-au primit cele trei puncte înapoi nu-i mulțumește pe șefii medieșenilor.
”Vrem să scăpăm de comisii și de domnul Duru! Noi nu am avut niciun reclamant, rețineți, pe noi nu ne-a reclamat nimeni! Decizia FIFA indica faptul că Burgas trebuia să introducă o sumă de bani în solidar cu Gaz Metan Mediaș pentru Bekoe.
Din momentul în care s-a anunțat depunctarea, noi nu am mai câștigat niciun meci. De la acel 5-2 cu Pandurii, la Târgu Jiu. A fost o presiune fantastică asupra jucătorilor. Noi nu avem prime de meci, avem de obiectiv și atunci întreb și eu, ce vină au jucătorii?
Și atunci vrem dreptate! Nu mai vrem ca și alte cluburi să pățească ce am trăit noi. Dacă cei de la FRF îl vor da afară pe Viorel Duru, atuni noi nu vom mai avea niciun fel de problemă.
Cât despre faptul că ne-am reprimit punctele și că suntem aproape siguri de prezența în play-off, asta este. Suntem în insolvență și nu putem merge în Europa, dar nici nu putem opri echipa să meargă în primele 6”, a mai spus Mărginean pentru digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: gaz metan medias , gaz metan medias depunctare , marginean gaz metan depunctare , gaz metan depunctare tas , marginean duru depunctare gaz metan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...