Vânzarea Rapidului rămâne în ceaţă. Copos a amânat discuţiile pentru ora 15:00
16.06.2013, 22:45UPDATE 9:50 George Copos a răspuns în cele din urmă la telefon şi a obţinut de la cei cu care negociază vânzarea Rapidului amânarea orei de întâlnire pentru 15:00.
Dacă nu se va ajunge la o înţelegere finală sunt şanse ca toată afacerea să pice. Jucătorii pot ieşi din nou cel mai rău din această situaţie. Ei au fost chemaţi din concedii şi anunţaţi că la 17:00 se întîlnesc la Pro Rapid cu noul patronat de la care aşteptau veşti despre salariile restante.
Dacă George Copos, de-o parte, şi Nicolae Cristescu plus Adrian Zamfir, de cealaltă parte, se văd abia la 15:00, e puţin probabil să rămână în picioare ora stabilită pentru şedinţa de la Pro Rapid.
..........................................................................................................
În urmă cu o săptămână, la finalul a peste trei ore de negocieri, Nicolae Cristescu declara optimist că mai este doar o chestiune de zile până când va deveni oficial noul finanțator al Rapidului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristescu a detaliat la Digi Sport șirul evenimentelor, ba chiar a spus că va achita salariile restante. Totul era programat pentru ca vineri sau cel mai târziu luni să se semneze actele.
Rând pe rând, toate planurile lui Cristescu au fost date peste cap. Mai întâi, n-a putut achita salariile, pe motiv că echipa este în insolvență, iar acum nu știe nici măcar dacă va mai deveni sau nu proprietarul alb-vișiniilor.
“Ne-am înțeles, totul este în regulă. De acum este treaba avocaților. De ce avem nevoie de mai multe zile pentru a semna? Păi pentru că avocații trebuie să pună la punct toate detaliile“, a spus Cristescu marțea trecută.
Ei bine, această formalitate s-a dovedit a fi o treabă extrem de complicată. Surse demne de încredere din anturajul omului de afaceri ne-au dezvăluit că George Copos nu le-a arătat avocaților lui Cristea, până duminică seară, actele esențiale. Adică cele din care să reiasă clar care sunt datoriile echipei.
Mai mult, duminică, Copos nu i-a răspuns deloc la telefon lui Cristescu, astfel că este aproape imposibil ca afacerea să se mai realizeze în cursul zilei de luni, așa cum se anunțase.
Etichete: rapid , george copos , negocieri rapid , vanzare rapid , rapid cristescu , nicolae cristescu , acte rapid , se vinde rapidul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...