Reghe pune în practică ce a făcut în cantonamente. Ce pregăteşte pentru duelul de la Mediaș
25.02.2017, 20:00Deși este calificată în play-off, Steaua vrea neapărat victoria în meciul cu Gaz Metan pentru ca diferența de puncte dintre roș-albaștri și Viitorul, liderul ligii întâi, să fie cât mai mică la finalul sezonului regulat. Astfel că Laurențiu Reghecampf este tentat să joace cu doi atacanți încă din primul minut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă va juca atât cu Alibec, cât și cu Gnohere încă din start, tehnicianul Stelei va folosi astfel formula pe care a folosit-o în majoritatea meciurilor în cantonamentele din iarnă. Cei doi au fost titulari în toate meciurile amicale pe care echipa antrenată de Reghe le-a disputat în cel de-al doilea stagiu de pregătire. Până în acest moment ambii jucători au marcat câte un gol pentru Steaua, în meciurile oficiale.
”Alibec și Gnohere sunt jucători foarte buni, jucători pe care noi ne-am dorit să-i aducem în această iarnă. Vom întâlni o echipa care se va apăra, deci avem nevoie de jucători de forță, care să se descurce în momentele dificile. Cred eu că ar fi o soluție bună să jucăm cu cei doi”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă premergătoare meciului cu Gaz Metan.
Antrenorul roș-albaștrilor se așteaptă ca jucătorii săi să facă spectacol în meciul de la Mediaș.
'Mă aştept ca Steaua să se descătuşeze, pentru că am muncit foarte mult în cantonament, au revenit şi jucătorii care au avut probleme de sănătate şi lotul nostru este mult mai puternic”, a mai spus tehnicianul Stelei.
Cum ar putea arăta Steaua cu Gaz Metan:
Niță - Bălașa, Tamaș, Moke, Momcilovic - Pintilii, Muniru (Achim) - Jakolis, Alibec, De Amorim - Gnohere
Totuși, Reghe ar putea pregăti și o formulă de start surpriză, în care să-și facă loc Florin Tănase, urmând a sări din schemă William De Amorim. În acest caz în primul 11 ar mai putea intra și Gabi Enache: acesta l-ar înlocui pe Mihai Bălașa, pe postul de fundaș dreapta (Tănase ar îndeplini rolul de jucător eligibil pentru U21).
Partida dintre Gaz Metan și Steaua se va disputa duminică, 26 februarie, de la ora 20:30, și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Meciul poate fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , steaua gaz metan , alibec steaua , gnohere steaua , formula de joc steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...