Exclusiv Reacția lui Valeriu Argăseală, după ce audierile de la TAS s-au încheiat
12.07.2017, 14:46Valeriu Argăseală, președintele executiv al FCSB, a ieșit extrem de optimist din sediul Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, acolo unde se judecă speța legată de decernarea titlului de campioană din România. Oficialul roș-albaștrilor se așteaptă la o răsturnare de situație în acest caz, după ce Viitorul a primit cununa cu lauri din partea LPF.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”S-au încheiat toate audierile, suntem optimiști și așteptăm acum decizia care se va da mâine (n.r. - joi, 13 iulie). A durat ceva pentru că absolut toate părțile implicate, noi, Viitorul, FRF și LPF au fost chestionate pe marginea acestui subiect”, a spus Argăseală, în EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Chestionat dacă judecătorii au fost surprinși de faptul că este pentru prima dată în istoria TAS când se judecă un astfel de caz, legat de stabilierea unei campioane, Argăseală a replicat:
”Judecătorii n-au de ce să fie surprinși, pentru că este dreptul legal al Stelei de a apela la un astfel de Tribunal.
Și noi așteptăm decizia, pentru că odată cu aceasta vom vedea și cine e vinovat”, a mai spus Argăseală pentru Digi Sport.
Toate meciurile din noul sezon al Ligii 1 se pot urmări ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport. VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET
Etichete: titlu liga 1 , steaua tas , valeriu argaseala , argaseala reactie tas , reactii tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...