Exclusiv Iese Şumi, intră Edi? Ce spune Iordănescu Jr despre interesul Astrei pentru el
14.04.2017, 19:58Edi Iordănescu este dorit de Astra pentru a-l înlocui pe Marius Șumudică. Oficialii giurgiuvenilor consideră că fiul fostului selecționer ar putea fi antrenorul de care au nevoie. Cum contractul lui Șumudică expiră în această vară, iar tehnicianul și-a exprimat dorința de a nu mai continua, conducerea campioanei a început deja să caute înlocuitori.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Contactat de Digi Sport, Iordănescu nu a dorit să comenteze interesul campioanei și consideră că Șumudică ar trebui respectat mai mult pentru ceea ce a făcut la Astra.
”Nu pot comenta orice informație care apare pe piață. Nu este stilul meu. Nu voi comenta despre echipele care au antrenor sub contract. Şumi este un antrenor care a făcut performanță deosebită pentru Astra și pentru fotbalul românesc. Pentru acest lucru, trebuie să-l respectăm. Problemele dintre el și Astra îl privesc doar pe el”, a declarat Edi Iordănescu pentru digisport.ro.
Nu este prima dată când giurgiuveni se interesează de serviciile lui Edi Iordănescu. Acesta a mai fost dorit de Astra și în iarnă, atunci când Marius Șumudică anunțase că va pleca de la echipă. În cele din urmă, actualul antrenor al campioanei a refuzat oferta pe care o avea din Turcia de teama atentatelor și a rămas la echipă.
Un alt nume aflat pe lista oficialilor campioanei este cel al lui Nicolae Dică, cunoscută fiind relația bună pe care fostul decar al celor de la FCSB o are cu președintele Astrei, Dani Coman.
În vârstă de 38 de ani, Iordănescu a fost secund la FCSB, dar și la Vaslui, acolo unde a lucrat cu Marius Șumudică. Acesta a mai antrenat pe FCM Târgu Mureș, Pandurii și CSKA Sofia.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: astra , edi iordanescu , iordanescu sumudica , iordanescu astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...