Exclusiv Primul transfer al CFR-ului
15.05.2017, 11:35CFR Cluj a început deja întăririle pentru sezonul viitor. Primul transfer al grupării din Gruia este muntenegreanul Sasa Balic (27 de ani). Fotbalistul, care poate evolua atât ca fundaş central, cât şi ca fundaş stânga, a semat cu formaţia antrenată de Vasile Miriuţă şi este prima achiziţie a acestei perioade de mercato.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cotat la 400.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.de, Sasa Balic a ajuns la CFR Cluj prin intermediul impresarului Bogdan Mara. Fotbalistul a mai evoluat în România la ASA Tg. Mureş, între 2015 şi 2016.
În ultimul sezon, Balic a îmbrăcat tricoul celor de la FK Sarajevo, pentru care a bifat 19 meciuri şi a reuşit un gol. Balic a evoluat în cariera sa la OFK Belgrad, OFK Grbalj, Inter Zapresic, Kryvbas, Metalurg Zaporoje, ASA Tg. Mureş şi FK Sarajevo.
Fundaşul muntenegrean a evoluat pentru naţionala ţării sale la categoriile U17, U19, U21 şi la seniori. Balic are 12 selecţii la naţionala Muntenegrului.
În această dimineaţă, la Digi Sport Matinal, Vasile Miriuţă a vorbit despre campania de transferuri a CFR-ului:
"Pleacă sigur Lopes, Bud, Juan Carlos și încă 3-4 jucători care sunt sub contract. Echipa se va construi în jurul lui Deac și Camora, vom face o echipă puternică. În proporție de 80-90%, vom lua jucători de afară, e foarte greu să aduci un jucător precum Budescu. Am și vorbit despre unii jucători. Așteptăm acum să ieșim din insolvență", a declarat Vasile Miriuţă, la Digi Sport Matinal
Etichete: cfr cluj , transfer , sasa balic , primul transfer cfr , balic cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...