Video Pedeapsa primită de șeful galeriei dinamoviste, după ce a intrat pe teren, în timpul derby-ului
03.04.2017, 10:48VIDEO FCSB - Dinamo 2-1. Duelul de pe Arena Națională a avut parte de două momente mai puțin întâlnite în derby: fanii dinamoviști au sfidat forțele de ordine și au pătruns pe teren, doi dintre ei fiind Elias Bucurică, liderul galeriei dinamoviste, și fratele său.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cei doi și-au aflat rapid pedepsele: vor fi amendați de Jandarmerie cu 1.000 de lei și nu vor mai avea dreptul să asiste la meciuri pe stadion în următorul an, au susținut surse ale Jandarmeriei, pentru Digi Sport.
În privința celor două cluburi și a firmei de pază, se vor lua deciziile în următoarele zile.
După golul prin care Alibec a deschis scorul pentru roș-albaștri, un fan al "câinilor" a intrat pe teren și a luat mingea. Stewarzii l-au oprit cu destul de mare greutate, după care "invadatorul" a scăpat din încleștarea lor și a fost nevoie de un adevărat "placaj" pentru a pune capăt momentului.
După ce Dinamo a egalat la 1 prin Adam Nemec, alți doi fani dinamoviști au intrat pe teren și au ajuns până în centrul careului celor de la FCSB. De această dată, nu mai puțin de 10 stewarzi au intervenit pentru a-i îndepărta de pe gazon pe cei doi turbulenți.
”După ce am egalat, au mai intrat doi pe teren şi s-a rupt ritmul. Ei s-au liniştit şi nu au intrat în debandadă", a declarat Contra, la finalul meciului, acuzându-i pe cei doi că au ajutat indirect FCSB să treacă peste un moment dificil.
Etichete: dinamo , fcsb - dinamo , elias bucurica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...