OFICIAL: Alexandru Crețu a fost prezentat la Olimpija Ljubljana. "Vreau să câștig titlul"
30.12.2016, 20:13Deși informațiile erau că mutarea se va oficializa abia la începutul anului viitor, Alexandru Crețu a semnat în această seară cu NK Olimpija Ljubljana și a făcut primele declarații din postura de jucător al campioanei en titre a Sloveniei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Creţu (24 ani, 1,89 m), care poate juca şi ca fundaş, a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu Olimpija, înţelegerea cu ''dragonii'' urmând să expire pe 30 iunie 2020.
''Primele impresii după sosirea la Ljubljana sunt mai mult decât pozitive. Am ajuns într-un club cu o bogată tradiţie şi cu mulţi fani. Îmi doresc să câştig titlu cu Olimpija şi apoi să reprezint clubul cu succes în cupele europene'', a declarat Creţu pentru site-ul grupării slovene, adăugând că pe viitor îşi doreşte să ajungă în campionatele puternice din Europa.
Director sportiv Ranko Stojic a recunoscut că Alex Creţu a fost monitorizat o perioadă lungă de timp şi a reuşit să convingă emisarii clubului sloven prin calităţile sale ''tehnică în regim de viteză, ceea ce este destul de neobişnuit pentru un astfel de fotbalist înalt, agresivitate şi disponibilitate mare la efort''. În actuala ediţie a Ligii I, Creţu a jucat 11 partide pentru CSM Poli Iaşi, marcând un gol.
La Olimpija, campioana en titre a Sloveniei, Creţu va fi coleg cu portughezul Ricardo Alves (ex-Rapid), sierraleonezul Julius Wobay (ex-FC Universitatea Craiova) şi cu internaţionalul sloven Rok Kronaveter (ex-Petrolul Ploieşti).
În actuala ediţie a campionatului, Olimpija ocupă locul al doilea, cu 46 de puncte după 21 de etape, tot atâtea câte are şi liderul NK Maribor.
AGERPRES
Sursa foto: nkolimpija.si
Etichete: alexandru cretu , csm poli iasi , cretu olimpija ljubljana , transfer cretu ljubljana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...