Noi schimbări de clasament! ACS Poli Timişoara a scăpat de datorii. 3 echipe, în pericol de depunctare
25.11.2016, 23:44Nicio ediţie a Ligii 1 fără depunctări! Acesta pare noul motto al fotbalului românesc şi e foarte probabil să ne aştepte noi schimbări majore în campionat, la finalul acestui an.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prosport.ro anunţă că ACS Poli Timişoara, echipa care a fost introdusă în competiţie pe ultima sută de metri şi care a pornit cu -14 în clasament, poate evita revenirea în eşalonul secund.
Conducătorii clubului bănăţean ar fi reuşit să împrumute 100.000 de euro de la impresarul Cristea Opria, bani cu ajutorul cărora vor scăpa de o nouă depunctare, după ce vor achita datoria către casa de impresariat care îl adusese pe Pedro Henrique.
„Am făcut rost de banii pentru plata lui Pedro Henrique, pentru care riscam penalizarea cu 3 puncte. E vorba de 100.000 de euro. Mâine (n.r. – vineri) vor fi plătiţi. Nu vom mai avea nimic la Comisia de Disciplină şi la monitorizare. Termenul limită era 30 noiembrie, deci ne încadrăm. Mizăm şi pe recuperarea a 8 din cele 14 puncte penalizare cu care am plecat la drum în campionat, astă-vară.
Am achitat tot ce trebuia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, inclusiv onorariul avocatului. Pe 28-29 decembrie se judecă şi cazul nostru. Avem 99% şanse să câştigăm procesul. Cu punctele astea şi cu ce vom mai luăm până la finalul sezonului regulat, cred că avem şanse bune să ieşim de pe locurile retrogradabile“, a spus Sorin Drăgoi, preşedintele clubului, pentru sursa citată.
Astfel, în acest moment, echipa are un punct în ierarhia Ligii 1, cu şanse mari de a ajunge la 9, dacă va scăpa de depunctarea de 8 puncte.
Mai mult, Gaz Metan, Pandurii şi ASA vor fi depunctate pe 30 noiembrie, cu 3 până la 6 puncte, ceea ce va influenţa ambele părţi fierbinţi ale clasamentului. Acest lucru se va întâmpla dacă cele 3 cluburi nu vor face dovada achitării restanţelor către jucători sau terţi.
Etichete: gaz metan , acs poli timisoara , depunctare poli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...