Exclusiv Nemec, pe picior de plecare! Slovacul lui Dinamo este dorit și în Anglia
25.05.2017, 11:58Adam Nemec este dorit insistent în străinătate! Sezonul foarte bun pe care acesta l-a avut la Dinamo a atras atenția unor cluburi din Germania (Hannover, în special), însă Nemec are o ofertă și din Anglia, după cum a dezvăluit Adrian Mutu, la Digi Sport Matinal.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Nu lipsesc ofertele pentru Nemec! Este acum o ofertă venită din Anglia pentru el, pe care o analizăm. El mai are contract pe un an și este un jucător foarte dorit. Când vom avea o idee clară despre ce facem, o să anunțăm", a spus Mutu.
În vârstă de 31 de ani, Adam Nemec a marcat 13 goluri pentru Dinamo. El a marcat ambele goluri în victoria roș-albilor cu ACS Poli Timișoara (2-0), din finala Cupei Ligii.
Pe de altă parte, oficialul lui Dinamo speră ca Dinamo să se întărească în această vară. Roș-albii s-ar putea baza din sezonul viitor și pe Paul Anton, care a fost împrumutat la Getafe. În privința lui Vali Lazăr (împrumut la Al-Sailiya), lucrurile sunt mai complicate.
"Sunt discuții avansate cu mai mulți jucători. Așteptăm un răspuns de la Getafe în privința lui Anton. Vali Lazăr se simte foarte bine acolo (n.n. în Qatar), a dat randament și are un salariu bun. Trebuie să vină ceva oficial pentru el, nu doar discuții telefonice", a mai afirmat Mutu.
Din informațiile aflate de colegii de la Fotbal Club, se pare că cei de la Al Sailiya oferă 400.000 de dolari pentru un transfer definitiv, în timp ce Dinamo solicită 400.000 de euro și să fie virați într-o singură tranșă.
200.000 de euro au achitat arabii pentru Lazăr atunci când l-au împrumutat de la echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare
Etichete: nemec dinamo , nemec oferta , nemec anglia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...