Video Leo Grozavu și-a aflat pedeapsa după incidentul cu Golofca
13.04.2017, 11:06Antrenorul FC Botoşani, Leo Grozavu, a fost suspendat două etape şi a fost amendat cu 7.500 de lei, în urma incidentelor din meciul din ultima etapă a sezonului regulat cu Astra Giurgiu, când l-a agresat pe atacantul Cătălin Golofca.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Preşedintele AFC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că sancţiunea dictată de Comisia de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal era previzibilă.
"După ceea ce s-a întâmplat, ne aşteptam să fie suspendat. A primit o suspendare minimă pentru că s-a apărat, pentru că l-am apărat. A fost foarte importantă audierea lui Golofca. Important e că Leo (n.r.- Grozavu) nu va sta foarte mult în afara băncii tehnice", a afirmat Şfaiţer. Oficialul moldovenilor susţine că starea conflictuală dintre Grozavu şi Golofca a încetat definitiv şi că "e linişte în vestiarul FC Botoşani".
Introdus pe teren în prima repriză a meciului cu Astra, în minutul 32, după ce Mihai Roman nu a mai putut continua partida, Golofca a fost schimbat pe finalul jocului, iar în locul său a fost trimis Andrei Herghelegiu.
Înainte de a se așeza pe bancă, atacantul de 26 de ani al lui FC Botoșani și-a aruncat tricoul, gest pe care Grozavu nu l-a putut accepta. După ce l-a lovit pe jucătorul său, antrenorul moldovenilor a ridicat tricoul de jos și a continuat să-i reproșeze anumite lucruri lui Golofca. Leo Grozavu s-a liniștit doar după ce unul dintre asistenții săi s-a ridicat de pe bancă pentru a încerca să îl calmeze.
VIDEO CU GESTUL LUI GROZAVU
AGERPRES
Etichete: fc botosani , grozavu golofca , grozavu incident golofca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...