Fanii FCSB sunt mulțumiți de transferuri! Ce post mai trebuie acoperit de Becali. Analiza nou-veniţilor
02.07.2017, 15:49Fanii FCSB-ului sunt mulțumiți de transferurile făcute până în prezent de Gigi Becali. 7 jucători au luat roș-albaștrii până în prezent. Suporterii consideră că Nicolae Dică are la dispoziție tot ce-i trebuie pentru a câștiga campionatul și susțin că echipa ar mai avea nevoie doar de un fundaș central.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dintr-un sondaj realizat pe site-ul digisport.ro și la care au votat peste 25.000 de oameni reiese că fanii sunt mulțumiți de ce transferuri a făcut vicecampioana până în prezent. 13.003 de suporteri susțin că, în afara unui fundaș central, echipa antrenată de Dică nu mai are nevoie de alți jucători, în timp ce 12.080 sunt de părere ca FCSB ar mai avea nevoie de transferuri.
Transferurile făcute până în prezent de FCSB: Budescu, Teixeira, Larie, Morais, Niga, Szecui și Grecu.
Ionuț Larie (30 de ani) este fundaș central, dar poate evolua și la închidere. A venit liber de contract după ce i-a expirat înțelegerea cu CFR. Este un jucător cu experiență în Liga 1, iar în sezonul recent încheiat a evoluat în 41 de meciuri pentru ardeleni, în toate competițiile, reușind să marcheze două goluri.
Junior Morais (30 de ani) evoluează pe poziția de fundaș stânga și a venit la echipa finanțată de Becali de la Astra. A fost unul dintre cei mai buni jucători ai giurgiuvenilor în ultimele sezoane și va fi mai mult ca sigur titular la echipa antrenată de Dică. În ultimul sezon a jucat în 45 de meciuri pentru Astra și a marcat un gol.
Constantin Budescu (28 de ani) este un mijlocaș ofensiv, fiind unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern. Acesta a fost dorit insistent la echipă de Becali și va fi titular incontestabil. Budescu este văzut drept jucătorul care poate organiza jocul vicecampioanei. În sezonul precedent a jucat în 41 de meciuri pentru Astra, în toate competițiile, reușind să marcheze 13 goluri.
Filipe Teixeira (36 de ani) este un mijlocaș central și poate evolua pe orice post de la mijlocul terenului. A fost dorit insistent de patronul echipei, deși are 36 de ani, Becali văzându-l dirijorul echipei. Extrem de serios în pregătire, este unul dintre cei mai constanți jucători din campionatul intern; în sezonul precedent a evoluat pentru Astra în 45 de meciuri, în toate competițiile, reușind să înscrie de 6 ori.
Toma Niga (19 ani) este portar și a fost adus de la Foresta Suceava. Cel mai probabil va fi al 3-lea goalkeeper din lot. Titularul postului este Florin Niță, iar rezerva acestuia este un alt portar cu experiență, Eduard Stăncioiu.
Paul Szecui (17 ani) este un tânăr mijlocaș pe care Dică l-a avut sub comanda sa la SCM Pitești și pe care-l consideră de mare viitor. Cel mai probabil va juca mai mult pentru echipa a doua a clubului.
Robert Grecu (19 ani) a fost adus la FCSB de la Viitorul, la dorința expresă a lui Nicolae Dică, care l-a avut sub comanda sa la SCM Pitești, actuala FC Argeș, iar în schimbul său a fost cedat Cătălin Ștefănescu. Grecu a fost convocat și de Daniel Isăilă la lotul național de tineret. Are și 4 meciuri în UEFA Youth League, disputate cu Viitorul, în 2015.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , transferuri steaua , sondaj steaua , fcsb , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...