E clar, Dinamo 2 nu mai există! 4 tineri jucători împrumutați la alte echipe din Liga 1
01.07.2017, 09:59Conducerea celor de la Dinamo a decis, în ultima zi a lunii iunie, să împrumute patru jucători de perspectivă la alte grupări din Liga 1, acolo unde, teoretic, au șanse mai mari să joace. Practic, prin această hotărâre, oficialii ”câinilor” nu fac decât să confirme faptul că echipa a doua a clubului, ce evolua în Liga 3, se va desființa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De altfel, și Cosmin Contra a confirmat ipoteza, atunci când i-a trimis acasă din cantonamentul sloven pe Iustin Popescu (portar), Mihai Popescu (fundaş central), Andrei Tîrcoveanu (mijlocaş central) şi Alexandru Dulca (mijlocaş central).
Printr-un comunicat oficial, postat pe site-ul clubului, dinamoviștii au anunțat că s-au despărțit, pentru un sezon, de Mihai Popescu și Vlad Olteanu, care au fost împrumutați la FC Voluntari, de Andrei Tîrcoveanu, care va juca la Gaz Metan Mediaș și de Patrick Petre, dat la Sepsi Sf. Gheorghe.
Dinamo U19, cu Florin Bratu antrenor, a reușit dubla în sezonul trecut, titlul național și Supercupa, ambele în fața Viitorului U19 iar respectiva generație ar fi trebuit să treacă la echipa a doua. Acest lucru nu se va mai realiza însă.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
"Au oferte și probabil nu o să mai avem echipa a doua. Am decis să meargă să joace în Liga 1 sau Liga 2, pentru că au nevoie să crească. Decât să stea aici fără posiblitatea să joace în fiecare săptămână mai bine să meargă undeva unde să evolueze constant. Avem o politică. Jucătorii care nu sunt în vederile noastre să meargă unde pot să joace, să crească. N-au cum să crească dacă stau în tribună" a declarat Contra la finalul amicalului pierdut cu 1-2 în fața celor de la Maribor.
Până acum, Dinamo a rezolvat doar două transferuri - portughezul Diogo Salomao şi grecul Georgios Katsikas. Ambii au venit gratis, din postura de jucători liberi de contract.
14 meciuri în toate competițiile a evoluat fundașul central Mihai Popescu (24 de ani) la Dinamo în sezonul trecut.
4 selecții la echipa reprezentativă U21 a României are fundașul stânga Vlad Olteanu (21 de ani).
20 de ani a împlinit Andrei Tîrcoveanu pe 22 mai. Sezonul trecut a înscris un gol în meciul din Cupa României, dintre Dinamo și echipa secundă a clubului.
2 goluri în 17 meciuri a marcat Patrick Petre (20 de ani) pentru Dinamo în sezonul trecut, în Liga 1, Cupa României și Cupa Ligii.
Etichete: dinamo , cosmin contra , jucatori dinamo , patrick petre dinamo , contra jucatori dinamo , tarcoveanu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...