După Palic, Dinamo riscă să piardă un alt jucător: ”Nu pleacă în cantonament”
14.06.2017, 20:32Majoritatea jucătorilor lui Dinamo vor pleca joi în cantonamentul din Slovenia. Printre aceștia nu se vor afla însă și Antun Palic și Claude Dielna, fotbaliști care nu și-au prelungit contractele cu clubul.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dacă în cazul mijlocașului croat, Ionel Dănciulescu pare resemnat, managerul sportiv al ”câinilor” speră ca fundașul francez să accepte o nouă propunere din partea clubului.
”Speram că se mai poate întâmpla ceva, dar, până, la urmă, este o pierdere asumată”, a spus fostul atacant despre Palic. ”Cu Dielna încă se mai discută, dar nu pleacă cu noi”, a adăugat oficialul dinamovist în emisiunea ”Fotbal Club”.
Pe lângă Palic și Dielna, nici jucătorii plecați la loturile naționale (Sergiu Hanca, Ionuț Nedelcearu, Vlad Olteanu și Jaime Penedo) nu vor pleca joi, în Slovenia, cu restul lotului lui Cosmin Contra, întrucât vor fi în vacanță până pe 20 iunie.
În condițiile în care Palic și Dielna sunt ca și plecați, dinamoviștii speră să rezolve cât mai repede transferul lui Jeremy Bokila de la Akhisar Belediyespor.
”Cu Bokila încă se discută. E un jucător care ne interesează. Noi cu jucătorul ne-am înțeles. În mare parte, lucrurile sunt reglate, depinde de clubul din Turcia acum”, a spus Dănciulescu.
”Încercăm să aducem niște jucători. Sunt discuții cu un anumit număr de jucători, dar să nu vă așteptați să vină zece jucători. Eu cred că 3-4 jucători care să aducă un plus de valoare o să vină”, a mai spus managerul sportiv al lui Dinamo.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: dinamo , ionel danciulescu , plecari , antun palic , claude dielna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...