Dică e convins că echipa sa nu va avea viață ușoară la Voluntari. ”Cei de acolo vor ca CFR să ia titlul”
12.10.2017, 13:18FCSB va debuta în returul sezonului regulat contra celor de la FC Voluntari. Nicolae Dică este conștient de faptul că echipa sa nu va avea un meci ușor și este convins că ilfovenii își vor da viața pe teren, ținând cont de faptul cu antrenorul este dinamovist, iar cei din conducerea clubului au anunțat că-și doresc ca CFR să ia campionatul.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
”Va fi greu pentru că este un antrenor dinamovist, cei din conducere au spus că vor ca CFR să câștige campionatul, dar m-am obișnuit cu astea. Nu știu de ce au declarat așa ceva. Au jucători care pot decide meciul dintr-o execuție.
Cernat, Marinescu, au jucători de viteză în benzi, va fi foarte greu. Vom vedea cum va fi cu nocturna după meci. Va fi greu meciul, așa cum a fost și cel din tur pe care l-am câștigat greu în prelungiri”, a declarat Nicolae Dică.
În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, printr-un gol marcat de Dennis Man în ultimele minute de joc. Celălalt gol al echipei lui Dică a fost marcat de Budescu, în timp ce pentru Voluntari a marcat Bălan.
Partida dintre Voluntari și FCSB se va disputa vineri, 13 octombrie, de la ora 20:45, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , nicolae dica , dica , dica steaua , voluntari , fcsb , steaua voluntari , dica voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...