Exclusiv Cuplu Kiriță - Șumudică la Bursaspor? ”Ne batem cu lumea pe străzi”
03.05.2017, 12:22Invitat în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Giani Kiriță (40 de ani) a vorbit despre posibila sa numire în funcția de director sportiv a turcilor de la Bursaspor. Fostul jucător al lui Dinamo a glumit pe seama unui potențial cuplu cu Marius Șumudică - antrenor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Giani Kiriță a rămas atașat de turcii de la Bursaspor, alături de care a cucerit titlul în sezonul 2009-2010, punând astfel capăt unei supremații a Istanbulului, care a ținut la vremea respectivă mai bine de trei decenii. Acum, gruparea turcă vrea să-l coopteze pe fostul dinamovist și să-i ofere o funcție-cheie în conducere.
”Vor să refacă clubul din temelii, nu am vrut să o spun, am vrut să fie așa ca o surpriză. Cei de acolo vor să facă perfomanță și vor un director sportiv, un om pe scouting și toți ăștia dintre foștii fotbaliști care au evoluat acolo”, a spus fostul fotbalist la Digi Sport Matinal.
Pe Kiriță îl leagă multe amintiri plăcute de perioada în care a activat pentru Bursaspor. ”Am fost cel mai iubit fotbalist pentru că eram căpitan. Au un public fanatic rău de tot, sunt două galerii care domină în Turcia - cea a lui Beșiktaș și cea a lui Bursaspor. Ăsta e targetul meu acum, să mă pregătesc și să văd dacă este ceva concret. Aceste echipe, Dinamo și Bursaspor, le am în suflet. M-aș duce lejer”.
Ipotetic, dacă Giani Kiriță ar fi numit în calitate de director sportiv, iar Marius Șumudică ar ocupa rolul de antrenor la Bursaspor, fostul dinamovist a glumit spunând că cei doi ar risca să țină capul de afiș.
”Dacă eu aș fi director sportiv și Marius Șumudică ar ajunge antrenor la Bursaspor ori ajungem să fim suspendați amândoi ori ne batem cu toată lumea pe strădă”, a glumit fostul dinamovist, care și-a arătat aprecierea față de actualul antrenor al Astrei Giurgiu: ”mie îmi place personal de el, e tot genul ăsta care știe să unească fotbaliștii.
El, la fel de bine ca și mine, știe să respecte oamenii care au ”ars” în iarbă, el a jucat fotbal, a luat un titlu cu Astra. Noi cu Rapid aveam doar meciuri încinse, dar nu dușmănie așa cum aveam cu Steaua, cum ne-a învățat Mister, să nu umblăm cu steliste”.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: bursaspor , giani kirita , antrenor , sumudica , director sportiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...