Cine va avea noroc pe 13? 3 finale, o singură campioană! Viitorul e favorită, dar și FCSB și Dinamo pot da lovitura
09.05.2017, 01:09VIDEO Astra - FCSB 0-1. Rezultatele din penultima etapă a play-off-ului nu au lămurit absolut nimic în legătură cu echipa care va câștiga titlul de campioană. Dimpotrivă, au mutat întreg suspansul pe ultima rundă, care se va desfășura sâmbătă, 13 mai, de la aceeași oră, 20:00, ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport. Toate cele trei candidate vor evolua pe teren propriu în fața unor formații care, aparent, nu mai au nicio motivație: CFR Cluj, CS U Craiova și Astra.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cine va avea noroc pe 13? Iată întrebarea la care așteaptă cu nerăbdare răspunsul milioane de iubitori ai fotbalului din România. FC Viitorul lui Gică Hagi, club înființat în 2009, are cele mai mari șanse, pentru că nu depinde de nimeni. Un succes contra celor de la CFR Cluj va duce trofeul la Ovidiu, premieră în istoria Ligii 1, indiferent de rezultatele pe care le vor obține FCSB și Dinamo.
Chiar dacă se va impune și FCSB, care are meci cu CS U Craiova, iar ambele echipe din frunte vor fi la egalitate de puncte (44), trupa lui Hagi va avea întâietate datorită rezultatelor directe din play-off: 3-1, la Ovidiu și 1-1, pe ”Arena Națională”.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
În schimb, un egal le-ar putea fi fatal celor de la Viitorul, în cazul în care roș-albaștrii vor lua toate punctele. În acest caz, titlul se va duce la gruparea lui Gigi Becali.
Șanse la titlu, chiar dacă sunt destul de mici, are și Dinamo. ”Câinii” sunt condamnați să câștige partida cu Astra, care se va juca în ”Ștefan cel Mare”, iar Viitorul și FCSB să obțină, fiecare, cel mult un punct. S-ar ajunge astfel ca toate trei echipele să termine play-off-ul cu 42 de puncte.
În aceste condiții, se va face un clasament exclusiv între cele 3, pe baza confruntărilor directe din play-off, fiindcă toate au terminat sezonul regulat cu punctaj impar. Aici, câștig de cauză ar avea Dinamo, care ar termina pe primul loc și ar deveni campioană.
Ultima etapă din play-off, sâmbătă, 13 mai: FCSB - Craiova ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, Dinamo - Astra e ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 și Viitorul - CFR e ÎN DIRECT pe Digi Sport 3. Toate meciurile vor fi LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Care sunt criteriile de departajare
1. Dacă s-a terminat sezonul regulat cu punctaj par sau impar, prioritate au echipele care au terminat cu punctaj par.
2. Meciurile directe din play-off.
3. Golaverajul din întâlnirile directe din play-off.
4. Golaverajul general din play-off.
5. Meci de baraj.
Etichete: steaua , hagi , dinamo , reghecampf , viitorul sanse titlu , dinamo sanse titlu , steaua sanse titlu , sanse titlu liga 1 , cina va castiga campionatul , ultima etapa calcule
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...