Boldrin nu se regăsește! Brazilianul a fost din nou schimbat la pauză. Reghe: ”Nu a fost în joc”
11.12.2016, 22:32VIDEO Astra - Steaua 1-0. Echipa lui Laurențiu Reghecampf nu se regăsește. Roș-albaștrii au pierdut pentru a treia oară la rând în deplasare. ”Creierul” echipei, Fernando Boldrin, pare că nu se simte nici el bine pe poziția pe care este folosit. Mijlocașul brazilian nu a mai dat randamentul pe care le-a avut în primele meciuri în tricoul roș-albastru.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Evoluția lui Boldrin l-a nemulțumit pe Reghe, care l-a schimbat la pauză cu Gabi Enache. Este a doua partidă la rând, în Liga 1, când jucătorul de 27 de ani este înlocuit la pauză de tehnicianul de 41 de ani. La partida cu Pandurii, câștigată de Steaua cu 3-1, brazilianul a pățit același lucru.
”Boldrin nu a fost astăzi în joc, a pierdut foarte multe mingi. Ne așteptam de la el să facă diferența la fazele fixe, dar nici acestea nu au fost bătute bine”, a declarat Reghecampf, la finalul partidei cu Astra.
Fostul său antrenor, Marius Șumudică, a comentat și el situația în care se află mijlocașul brazilian și-l consideră vinovat pe Reghe, pentru randamentul jucătorului.
”După primele meciuri acolo, toată lumea era entuziasmată, specialiștii de la tv spuneau că ce conducător de joc e Boldrin, că parcă joacă de o viață la Steaua, că ce fotbalist este și acum îl scoatem că nu s-a adaptat.
Boldrin nu poate juca număr 10, cu spatele la poartă. Trebuie să se ferească de contact. Eu știu mai multe, dar nu vreau să vă spun”, a spus Marius Șumudică, după ce Boldrin a fost schimbat la pauză în meciul cu Pandurii.
În 23 de meciuri a jucat Boldrin pentru Steaua în acest sezon, dintre care 17 în campionat și 6 în cupele europene, reușind să marcheze de 6 ori.
300.000 de euro a plătit Steaua pentru a-l achiziționa pe Boldrin de la Astra
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , astra , laurentiu reghecampf , marius sumudica , reghe boldrin , sumudica boldrin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...