Becali și Hagi au discutat înaintea meciului direct! ”Dacă zic că o să greșească Rîmniceanu, poate nu-l mai bagă”
21.04.2017, 10:45Luni, 24 aprilie, va avea loc ”finala” campionatului. Ocupantele primelor două locuri din Liga 1, FCSB și Viitorul, se vor întâlni în etapa a 7-a a play-off-ului. Putem spune că derby-ul va fi un duel în familie, Gică Hagi, finanțatorul și antrenorul celor de la Viitorul, fiind nașul lui Gigi Becali, finanțatorul roș-albaștrilor.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Cei doi chiar au discutat înaintea întâlniri directe, dar nu au vorbit despre fotbal. După ce înaintea întâlnirii directe din turul play-off-ului, încheiate cu victoria celor de la Viitorul cu scorul de 3-1, Hagi declara că și-ar dori să greșească Niță, lucru care s-a și întâmplat, acum, Becali a vrut să facă același lucru, dar s-a răzgândit.
"Nu îi transmit nimic lui Gică, pentru că avem meciul ăsta. Ca naşi fiind, ne-am sunat, ”Hristos a înviat, Adevărat a înviat!” Alta era dacă vorbeam mai mult, acum nu am mai făcut-o, că nu aveam ce să zicem. Nu e că se interpretează, e de bun simţ, de înţelepciune.
Eu mai glumeam cu el când nu eram în meci direct, când a zis să greşască Niţă, eu i-am zis că nu greşeşte, dar i-a ieşit lui. Acum, dacă mai zic în glumă să greşească Rîmniceanu, poate nu îl mai bagă, dar noi nu avem nevoie de greşeală ca să îi batem", a spus Becali la Sport.ro.
Viitorul este singura echipă care a învins FCSB în acest play-off. În afară de acea înfrângere, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf are 4 victorii și un egal. În acest moment echipa lui Becali are 37 de puncte, cu 3 mai mult decât echipa lui Hagi, iar dacă va câștiga partida de luni ar lua o opțiune serioasă în lupta la titlu.
Până în acest moment cele două echipe s-au întâlnit de 14 ori în meciurile oficiale, în toate competițiile. Roș-albaștrii s-au impus de 12 ori, iar echipa ”Regelui” de două ori, nicio partidă nu s-a terminat la egalitate.
Partida dintre FCSB și Viitorul se va disputa luni, 24 aprilie, de la ora 20:30, pe Arena Națională și va fi transmisă în direct de Digi Sport. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , gica hagi , gigi becali , viitorul , becali hagi , steaua viitorul , fcsb , fcsb viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...