Video Exclusiv Amintiri din viitor! Copiii ”Regelui” s-au făcut mari și vor fi adversari astăzi în FCSB - Viitorul
17.12.2017, 10:16Gică Hagi a scris istorie cu Viitorul sezonul trecut, când a cucerit titlul cu copiii crescuţi de el. Acum opt ani, la Ovidiu, vedetele ”Regelui” își făceau deja planuri mari. Erau deja jucători de temut la juniori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Hagi a fost un vizionar când a deschis Academia de la Ovidiu: copiii crescuți de el din 2009 au cucerit titlul după doar opt ani de la înființare. Printre ei se afla și fundașul transferat în vară de FCSB, Romario Benzar. În 2010, acesta reușea calificarea în liga a doua cu Viitorul.
Întrebat pe atunci cum se va bucura pentru promovarea reușită, Benzar a răspuns extrem de sincer: ”Mă duc acasă, că nu mai știu cum arată casa”.
”Potențialul nostru e foarte mare, ambițiile noastre sunt mari, ei știu că noi nu avem limite”, spunea și Hagi după acea promovare, în cadrul emisiunii ”Academia de fotbal Gheorghe Hagi”, de la Digi Sport.
Tot în 2010, o altă vedetă de azi a lui Hagi, Alexandru Cicâldău, se pregătea pentru prima competiție de peste hotare, Mundialito. Era deja un mijlocaș de temut la juniori D și își dorea să ajungă ca Mirel Rădoi.
”Aș vrea să ajung în străinătate. Mi-ar plăcea să evoluez în Spania, la Barcelona”, spunea pe atunci Cicâldău.
Copiii de atunci au ajuns acum rivali în campionat. Accidentat, Benzar va rata derby-ul etapei, însă Cicâldău ar putea fi titular la Viitorul în partida cu FCSB.
Ajuns acum la 20 de ani, Cicâldău este unul dintre cei mai promițători mijlocași centrali din țară și a făcut pasul spre echipa mare a celor de la Viitorul la începutul anului 2016. 35 de meciuri și 6 pase de gol are Cicâldău pentru Viitorul.
350.000 de euro este cota de piață a lui Cicâldău, conform transfermarkt.com.
În vârstă de 25 de ani, Benzar era pe atunci un tânăr promițător, care a ajuns între timp titular în echipa națională și a fost cumpărat de FCSB, după 7 ani petrecuți la echipa lui Hagi. 211 meciuri, 10 goluri și 25 de pase de gol are Benzar pentru Viitorul.
2 milioane de euro este cota de piață a lui Benzar, conform transfermarkt.com.
Faptul că Academia de Fotbal a lui Gheorghe Hagi este o adevărată pepinieră pentru echipa finanțată de Gigi Becali o dovedește și faptul că în acest moment, în lotul pregătit de Nicolae Dică se află nu mai puțin de 8 jucători crescuți de ”Rege” sau care au trecut pe la Viitorul. Tănase, Coman, Nedelcu, Benzar, Bălașa, Larie, Alibec și Achim sunt jucătorii care în prezent evoluează a FCSB, iar în trecut au îmbrăcat tricoul Academiei.
Partida dintre FCSB și Viitorul se va juca duminică, de la ora 20:00, pe Arena Națională și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , hagi , alibec , viitorul , coman , tanase , achim , viitorul - steaua , steaua viitorul , balasa , benzar , larie , fcsb , nedelcu , fcsb viitorul , cicaldau , copiii regelui , benzar cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...