Video Alibec a spart gheața! Primul gol la Steaua, după o super execuție din lovitură liberă. Atacantul, eliminat pe final
28.01.2017, 18:38Denis Alibec a înscris, sâmbătă, primul gol în tricoul Stelei. Atacantul venit de la Astra a înscris golul egalizator al ”roș-albaștrilor” în meciul amical cu Slovan Bratislava, după ce a trimis în vinclu din lovitură liberă.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Golul lui Alibec a venit la jumătatea primei reprize în momentul în care formația slovacă avea 1-0, după ce a deschis scorul cu doar câteva momente înainte.
Până la reușita sa impecabilă din lovitură liberă, Alibec a fost prezent în joc, intrând în combinații cu colegii săi și fiind căutat adesea de aceștia cu pase.
De asemenea, Alibec s-a impus la Steaua drept noul executant al fazelor fixe. În primul sfert de oră, acesta a trimis direct pe poartă din corner, însă goalkeeper-ul advers a reușit să intervină.
După golul de 1-1, Denis Alibec a încasat și un cartonaș galben pentru un fault comis în propria jumătate de teren. Pe finalul meciului, acesta a mai încasat un galben pentru proteste şi a fost eliminat.
Meciul cu Slovan Bratislava este al patrulea pe care Alibec îl joacă pentru Steaua. El a fost titular și în precedentele trei jocuri amicale desfășurate de roș-albaștrii în Antalya, cu Qarabag, Vardar și Terek.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , gol , amical , denis alibec , slovan bratislava , lovitura libera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...