Galerie Foto A început lupta pentru titularizare în poarta FCSB. Vlad, la primul antrenament cu roș-albaștrii
11.07.2017, 17:39Delegația celor de la FCSB a revenit la finalul săptămânii trecute din al doilea cantonament al verii, cel din Olanda, și, după două zile libere, Nicolae Dică a sunat din nou adunarea. Steliștii au intrat în linie dreaptă, înaintea startului de sezon, care pentru aceștia se va produce duminică, la meciul de pe ”Arena Națională”, cu FC Voluntari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Marți de dimineață, tehnicianul roș-albaștrilor a condus primul său antrenament ca ”principal” la Baza Steaua. Tot acolo s-au antrenat pentru prima dată și jucătorii transferați în acest mercato, cum ar fi cazurile lui Budescu, Teixeira, Morais dar și al lui Andrei Vlad. Cel mai recent fotbalist adus în curtea grupării lui Gigi Becali și-a luat rolul în serios și a intrat din plin la antrenamente, astfel că se anunță o luptă acerbă și interesantă pentru postul de goalkeeper.
Miercuri, 12 iulie, Nicolae Dică vine în studioul Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club (de la ora 19:30), pentru a vorbi despre tot ce s-a întâmplat la FCSB în această vară, dar şi despre planurile de viitor ale echipei.
Pentru că are 18 ani și pentru că este considerat un mare talent, un ”Messi al portarilor”, după cum l-a lăudat Becali la ”Fotbal Club”, de la Digi Sport, Vlad va fi utilizat de Dică în anumite partide exact în rolul jucătorului U21, în detrimentul lui Niță.
FCSB va debuta în sezonul 2017-2018 al Ligii 1 duminică, 16 iulie, pe Arena Naţională, cu FC Voluntari, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Atmosfera de la antrenamente a fost destinsă dar și serioasă în bună măsură, semn că oboseala acumulată până acum a fost deja dată uitării. Dică știe în mare măsură cu ce echipă va începe campionatul, dar a simțit nevoia unui ultim test și tocmai de aceea ”a rezolvat” un amical cu cei de la Chindia Târgoviște, meci care se va disputa joi, chiar la Baza Steaua din Berceni.
FCSB are un program relativ ușor în primele 5 runde, dacă face excepție de meciul cu CS U Craiova din runda a 3-a. În etapa a doua, Alibec și Compania se vor deplasa la Timișoara, iar în etapele a 4-a și a 5-a, roș-albaștrii vor evolua în deplasare cu Chiajna, respectiv acasă cu CSM Poli Iași.
Toate meciurile din sezonul 2017-2018 se văd în direct la Digi Sport, iar cele mai importante faze video vor putea fi urmărite în timp real pe digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
7 transferuri a făcut FCSB în această vară: Budescu, Teixeira, Morais, Larie, Grecu, Vlad şi Niga.
Rezultatele din amicale:
FCSB - Team Regio Arnhem cu 7-0 DETALII
FCSB - FK Oleksandria (Ucraina) 1-1 DETALII
FCSB - Waasland-Beveren 3-0 DETALII
FCSB - Oostende, 0-2. DETALII.
foto: steauafc.com
Galerie Foto
Etichete: steaua , nicolae dica , antrenament steaua , budescu , dica steaua , portari steaua , andrei vlad steaua , vlad nita steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...