Video A căutat Morais eliminarea cu Viitorul pentru a nu evolua cu FCSB? Ce a făcut în ultimele 5 minute
04.04.2017, 14:40Astra a pierdut cu 1-2 partida cu Viitorul, iar în etapa următoare va întâlni FCSB. Meciul va fi unul special pentru Junior Morais, care este legitimat la formația din Giurgiu, dar din vară va juca pentru echipa lui Gigi Becali. Jucătorul de 30 de ani nu are în contract o clauză care să nu-i permită să joace contra echipei pregătite de Laurențiu Reghecampf.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În ultimele 5 minute ale meciului, Morais a avut câteva intrări destul de tari asupra adversarilor și a părut că ar căuta cartonașul galben, lucru care i-ar fi adus eliminarea și automat nu ar fi putut evolua cu FCSB. Fundașul stânga avea deja un cartonaș galben pe care l-a încasat în minutul 36 al meciului cu echipa lui Hagi.
În minutul 85 al jocului, Morais încearcă să-l faulteze pe Chițu, dar acesta trece de el, iar în finalul fazei fundașul îl ajunge din urmă și îl, împinge însă arbitrul nu dictează nimic.
Un minut mai târziu, viitorul jucător al celor de FCSB l-a faultat pe același Chițu. Atacantul celor de la Viitorul este găsit liber de Coman, preia mingea, dar este ajuns de Morais care intră direct în el, nici de această dată centralul nu dictează nimic.
În minutul 90, Morais îl faultează de două ori în aceeași fază pe Casap. Faza s-a petrecut la colțul terenului, centralul dictează lovitură liberă, dar nu-l sancționează pe fundașul giurgiuvenilor.
Rămâne de văzut dacă Marius Șumudică va decide să-l introducă în teren la meciul cu FCSB pe Morais. Antrenorul Astrei s-a mai confruntat cu o situație similară în iarnă, când Alibec era încă jucătorul formației sale, dar semnase deja cu FCSB, la fel ca în cazul brazilianului. Atunci Șumudică a preferat să nu-l utilizeze pe Alibec, pentru a nu-l expune.
Junior Morais a ajuns la Astra la începutul lui 2011 și a reușit să câștige un titlu, o Cupă a României și două supercupe în tricoul giurgiuvenilor.
249 de meciuri, 8 goluri și 33 de assist-uri are Morais pentru Astra.
Morais a semnat cu FCSB din postura de jucător liber de contract, iar din vară se va alătura lotului condus în acest moment de Laurențiu Reghecampf.
1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Junior Morais, conform transfermarkt.com.
Partida dintre FCSB și Astra se va disputa joi, 6 aprilie, de la ora 20:30, pe Arena Națională și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: astra , junior morais , astra viitorul , fcsb , morais steaua , morais astra , morais viitorul , fault morais
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...